Control la CEC Bank in cazul creditului acordat fiicei presedintelui Traian Basescu, demarat de BNR
Banca Nationala a României va demara un control la CEC Bank pentru a analiza conformitatea creditului acordat fiicei presedintelui Traian Basescu, a declarat, joi, seful Directiei de Supraveghere a BNR, Nicolae Cinteza, la seminarul EU-COFILE.
„Controlul se poate efectua fie ca urmare a unei autosesizari a BNR, în situatia în care impactul pe banca ar fi foarte puternic si banca ar avea de suferit din cauza aceasta, fie ca urmare a unei solicitari. Aceasta solicitare s-a facut de catre Ministerul Finantelor, în calitate de actionar al bancii. Eu am primit solicitarea ieri (miercuri – n.r.)’, a spus Cinteza.
Potrivit acestuia, controlul va demara cel mai probabil saptamâna viitoare, termenul prevazut pentru finalizare fiind 9 decembrie.
„Acesta este un control de conformitate care presupune o verificare mai aprofundata pe care noi o facem doar atunci când constatam ca verificarile pe riscuri impune o astfel de verificare si cred ca se va finaliza înainte de 9 decembrie, termenul prevazut. Rezultatul va fi discutat doar în limitele prevazute de lege. Anume, se va limita doar la a informa daca acordarea creditului a fost facuta corect sau daca au fost constate abateri’, a explicat Cinteza.
Seful Directiei de Supraveghere a BNR sustine ca, în situatia CEC Bank, acest credit este unul cu impact mic, însa, în cazul unei banci mai mici, impactul ar fi fost mai mare.
El a adaugat ca la CEC Bank s-a încheiat de curând un control conform planificarii, iar ponderea neregulilor gasite se afla mult sub media pe sistem.
Alpha Bank România, împreuna cu Banca Nationala a României si Asociatia Româna a Bancilor, a organizat cea de-a 13-a editie a seminarului EU-COFILE. Evenimentul are loc în perioada 26 – 30 noiembrie, la Sinaia. (AS – autor: George Banciulea, editor: Oana Tilica), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!