Avocat Gheorghe Florea, Presedintele UNBR: Oameni implicati în promovarea medierii au distorsionat comunicarea cu avocatii pe tema medierii, din ratiuni ce nu tin de cotidian ori de interesul public real!

” Prezenta personala a Presedintelui UNBR la conferinta dumneavoastra semnifica faptul ca intregul corp de avocati din Romania este alaturi de mediere, in conditiile in care colaborarea dintre profesii se face in mod deschis si onest.
Mentalitatea medierii este o mentalitate care lipseste din traditia romaneasca, orice conflict avand nevoie de o mediere reala.
Sa nu uitam ca 400 de avocati- mediatori au pus bazele medierii in Romania.
Cred ca degrevarea justitiei se face prin mediere, dar medierea nu poate sa se impuna prin mijloace coercitive” a declarat av.dr. Gheorghe Florea, Presedintele UNBR in cadrul lucrarilor Conferintei Nationale a Mediatorilor ” Medierea-un bun national”.

Discursul sustinut de av. Florea Gheorghe, Presedintele UNBR, a fost urmatorul:
” Domnule Presedinte al Consiliului de mediere,
Onorat Prezidiu,
Doamnelor si domnilor participanti si invitati,

Va multumesc pentru invitatia facuta si pentru prilejul oferit de a va adresa, în numele avocatilor, un cuvânt despre raporturile dintre avocati si mediatori, dintre mediere si mediul social în care avocatii lucreaza!

Medierea este un concept tehnico-juridic importat, relativ recent încorporat în limbajul cotidian. Este previzibil ca asimilarea si acceptarea medierii sa fie una lenta la nivel colectiv sau individual, deoarece societatea este mult mai obisnuita cu termenele neaose de ”tratative”, ”conciliere”, „împacare”, „tranzactie” sau „întelegere”.

Pentru prezentul si viitorul unei profesii tinere-profesia de mediator, aflata în ofensiva de afirmare subordonarea promovarii ei pentru ratiuni ce tin de binele public si interesul general nu poate face abstractie de faptul ca traim înca într-o societate în care setea de dreptate efectiva facuta prin justitie poate fi greu satisfacuta prin proceduri alternative de rezolvare a conflictelor (mediere, arbitraj, conciliere) în aceeasi masura ca în societatile civilizate cu traditii în apararea statului de drept prin lege!

Experienta profesiei de avocat în materia medierii este semnificativa. În profesia de avocat medierea s-a reglementat si s-a practicat înca din 1995, de la adoptarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, care a consacrat expres compatibilitatea dintre profesia de avocat si profesia de mediator, dupa modelul traditiilor si practicilor din cadrul Uniunii Internationale a Avocatilor (al carei fondator a fost si Uniunea Avocatilor din România), care a dezvoltat activitatea avocatului în mediere cu caracter de ”constanta traditionala a practicii profesionale a avocatului”! Cu mult înainte de adoptarea unei legi speciale pentru organizarea profesiei de mediator în România, medierea s-a practicat si se practica în profesia de avocat pentru a solutiona, prin decanii barourilor, conflictele dintre avocati în cadrul formelor de practica profesionala din care fac parte si conflictele dintre avocati si clienti. Numeric, conflictele cu aceasta tipologie, stinse prin mediere, sunt putine!

În forma actuala, institutia medierii nu si-a atins scopul de a degreva instantele, desi medierea a avut si are în România cel mai bun agent de promovare si publicitate – magistratul! Experienta prin care prin lege s-a impus ca cei care îsi cauta dreptatea în tribunale sa fie obligati sau invitati sa iasa din templul „justitiei”, cu care cetateanul mediu este istoric familiarizat, pentru a apela la profesionisti care practica o profesie care reuseste sa împace pe cei care s-au decis sa mearga în justitie, dupa ce au consultat un specialist al dreptului, ori au initiat proceduri judiciare deoarece au epuizat deja remedii extrajudiciare, ori motivarea unor politici publice potrivit careia din cauza ca nu mai exista timp judiciar disponibil, iar justitia este supraaglomerata, astfel ca procedura medierii este avantajoasa în raport cu rezultatul judecatilor nu da si nu poate da rezultate! Perceptia directa a cetateanului este creata de lista proceselor afitata zilnic la usa completelor de judecata. În unele situatii, mai ales acolo unde procesele primesc primul termen chiar si peste un an, realitatea contrazice mesajul public!

Cetateanul de rând nu poate întelege rostul politicilor publice de degrevare a instantelor prin mediere decât daca i se explica avantajele medierii nu doar de cei direct interesati sa practice profesia de mediator, care sunt perceputi ca profesionisti care au drept la existenta profesionala pe baza de remunerare a serviciilor prestate, ci mai ales de cei care, în mod traditional, sunt cei la care se apeleaza obisnuit pentru un sfat ce confera securitate juridica celui interesat – avocatul! Aceasta mentalitate generala, care tine de cultura oricarui popor civilizat – aceea de a gasi în primul rând în avocat un confident, un sfatuitor în legatura cu orice conflict cu conotatii juridice – nu poate fi schimbata prin orientarea obligatorie a celor interesati în clarificarea limitelor drepturilor lor pe baza de lege în alta directie, catre alti profesionisti, pentru care este dificil sa se descifreze de cei interesati, în mod transparent, orice legaturi traditionale cu justitia în afara eventual, de trecutul profesional al mediatorului!

Cetateanului simplu îi este foarte clar ce se întâmpla daca merge la judecata. Daca îl trimiti la mediere, îi creezi confuzii!

Nazuinta ca se golesc tribunalele si se aglomereaza birourile de mediatori, în vremuri de criza, este o iluzie. Ajutorul judiciar generos acordat de Statul român, care dovedeste ca are suficiente disponibilitati financiare gestionate astfel încât, de la caz la caz, în conditii în care aprecierea judecatii este decisiva pentru eliminarea efortului financiar de acces la justitia statala, întretine si dezvolta mentalitatea ca numai în justitie, cu ajutor statal, inclusiv din fonduri publice special destinate, se pot rezolva conflictele. Numarul mare de solicitari de ajutor judiciar admise, în majoritatea cazurilor justificat în vremuri de criza, erodeaza orice efort de impunere a medierii ca procedura alternativa, acceptata voluntar de parti. Fara autoconvingerea ca medierea poate ameliora conflicte, perceptia generala creata de obligatia de a se recurge la serviciile medierii distorsioneaza rosturile medierii în perceptia celora carora aceasta li se adreseaza efectiv. Nu este lipsit de orice fundament costul suplimentar al medierii esuate, timpul scurs, birocratismul procedurii care înainte de realizare efectiva s-a organizat institutional consacrând noi tipuri de certificate, procese verbale, înstiintari, acte juridice propriu-zise – acorduri, divergente – greu de promovat într-o lume în care toti se grabesc, nu exista rabdare, este risipa de resurse, se repudiaza birocratia!

Nu putem reprosa societatii ca nu foloseste ceea ce nu cunoaste si nici nu stie la ce foloseste când este vorba de mediere! Cu atât mai mult nu pot fi identificati si blamati alti profesionisti pentru ca ar încurca rosturile medierii refuzându-se ostentativ sa se recunoasca o realitate impusa istoric în România: traditional judecatorul, notarul, avocatul, executorul judecatoresc, preotul, învatatorul, secretarul primariilor rurale au dat sfaturi de împacare celor aflati în conflict si au explicat avantajele unei împacari ”drepte”, fata de o ”judecata” perceputa uneori ”strâmba”!

Deschiderea, familiarizarea si încrederea justitiabililor în a folosi aceasta alternativa de solutionare a conflictelor nu se poate realiza „din vorbe” si nici „din obligatie”! Cu atât mai putin din conflicte între profesionisti! Întretinerea artificiala a preconceptiei ca în privinta medierii exista profesionisti ai dreptului în conflict cu mediatorii nu a adus si nici nu va aduce niciun beneficiu în favoarea celor în folosul carora, din ratiuni publice, s-a creat o profesie legala – cetateanul! Dimpotriva se întretine o preconceptie gresita ca medierea a fost initiata pentru interesele unor persoane care si-au descoperit vocatia, fara a exista efectiv obiectul muncii declarat formal, dar neidentificat în asteptarile si convingerile celor care au nevoie efectiva de mediere!

Crearea unei baze legale în domeniu, promovarea institutiei medierii în materiile legate mai ales de litigii potentiale sau deja existente, impunerea prin constrângere a medierii, în detrimentul însusirii constiente a utilitatii medierii de cei carora li se adreseaza prestatia profesionistului mediator, nu duce decât la fetisizarea publicitara a potentialului strategic al medierii inclusa artificial în ansamblul politicilor de justitie. Medierea ramâne astfel un simplu argument teoretic, un exercitiu de imagine, inclus în politici de reforma a justitiei, cu rezultate care se vor ivi într-un timp greu de previzionat! Proiectul potrivit caruia prin mediere s-ar degreva de munca de judecata prin mediere este înca limitat la nivel de discurs ideatic. Atâta vreme cât obiectivul-tinta al finalizarii medierii – acordul de mediere – trebuie supus autentificarii notarului public ori, dupa caz, încuviintarii instantei de judecata, iar constante insurmontabile într-un stat de drept normal exclud acordarea prin lege a dreptului mediatorului de a dobândi dreptul de a asista sau reprezenta în instantele de judecata parti, chiar si pentru validarea acordului de mediere, în lipsa unei educatii juridice eficiente privind legatura transparenta dintre mediere si justitie, populatia nu va întelege usor rosturile pragmatice ale medierii!

Implicarea Consiliului Superior al Magistraturii în promovarea unei profesii tinere, care în tarile din care s-a receptionat ca model nu tine neaparat de functionarea sistemului judiciar, ci de nivelul culturii unui popor, creata în lungi perioade de timp, concomitent cu tratarea inegala a unor profesii traditional conexe sistemului judiciar (avocatii, expertii etc.) adesea indicate public drept factori de promovare a prelungirii în timp a proceselor, determinarea decidentilor sa instituie prin procedura de urgenta reglementari privind obligativitatea pentru parti, în anumite cauze, de a se prezenta la sedinta de informare sub sanctiunea respingerii ca inadmisibile a cererilor adresate justitiei care nu au trecut prin „furcile caudine ale medierii”, influenteaza evolutia medierii, perceputa ca agresiva, impusa, apta sa blocheze accesul la justitie! Aceleasi consecinte le are accesul conditionat excesiv din punct de vedere material la formarea profesionala initiala pentru dobândirea calitatii de mediator!

Modalitatile legale de motivare a partilor de a apela la mediere într-un litigiu, unele cu efect stimulativ – recompensatoriu, altele sanctionatorii, neextinse prin lege, în aceeasi masura sau refuzate ostentativ pentru profesia de avocat în situatii identice (încheierea de tranzactii, compromisuri, recurgerea la conciliere, la arbitraj) au distorsionat si vor distorsiona grav raporturile corecte si echitabile dintre profesionisti cu preocupari profesionale ce tin de domeniul istoric al dreptului avocatului la existenta profesionala reala! Acest drept nu poate fi negat public de autoritati!

Medierea ramâne în esenta o procedura facultativa!

Medierea nu poate fi obligatorie în toate cauzele judiciare, fie datorita gravitatii unora dintre faptele penale, fie datorita urgentei pe care o necesita judecarea anumitor cauze, fie datorita situatiilor în care se gasesc titularii actiunii, fie datorita naturii dreptului litigios.

Nu este corecta instituirea unor norme privind obligativitatea – chiar si pentru anumite parti, în anumite tipuri de litigii – de a se prezenta la sedinta de informare despre mediere (pentru care mediatorul oricum nu poate cere plata unui onorariu, dar se poate promova incorect!) si în orice caz, nu poate fi conditionata admisibilitatea cererii de chemare în judecata si a plângerii prealabil de procedura medierii.

S-a scapat si se scapa din vedere ca reactia emotionala a partilor decise sa apeleze la justitie si confruntate cu obligativitatea medierii impusa prin lege sau de judecator, nu poate fi cenzurata sau satisfacuta mai greu sau deloc!

Adesea, oameni implicati în promovarea medierii au distorsionat comunicarea cu avocatii pe tema medierii, din ratiuni ce nu tin de cotidian ori de interesul public real!

De sute de ani avocatii împaca partile aflate în conflict, initiaza concilieri, tratative, arbitraje, încheie valabil tranzactii, compromisuri, fara a li se conditiona exercitarea acestor deprinderi si tehnici profesionale de o atestare oficiala expresa ca sunt mediatori! Într-un mediu insuficient de pregatit mental, pentru ca, voluntar si neconstrâns, publicul sa o perceapa medierea drept o procedura prietenoasa este nevoie de sprijinul avocatului!

Sunt suficiente argumente pentru ca formarea avocatilor, atât în pregatirea profesionala initiala, cât si prin conferinte despre mediere, la Institutul National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor, în seminare incluse în programele de formare continua a avocatilor pentru întelegerea rosturilor, functiilor si avantajelor medierii, pentru ca – în mod deschis si direct, nu „din auzite” sau „zvon”, ori din campanii agresive, unele din pretoriul justitiei, facute în favoarea medierii – avocatii sa fie primii care înteleg rosturile medierii si daca, ce anume si în ce masura îi diferentiaza pe avocatii – mediatori de avocatii care nu au dobândit, prin formare profesionala speciala, calitatea de mediator!

Am cerut sprijin institutional în acest sens Consiliului de mediere! S-a raspuns prin trimiterea de oferte financiare de catre entitati abilitate sa organizeze cursuri pentru dobândirea calitatii de mediator! Nu acest lucru l-am solicitat pentru ca nu putem impune avocatilor sa devina mediatori fara a întelege prealabil de ce ar fi bine sau nu sa devina mediatori sau sa recurga la mediator, în interesul clientilor lor!

Daca justitiabilii nu sunt familiarizati cu institutia medierii, iar avocatii o percep ca o profesie ostila profesiei de avocat, daca dispozitiile din Legea nr. 370/2009 în care s-a prevazut în mod imperativ ca organele judiciare sa informeze partile cu privire la posibilitatea si avantajele medierii si sa le îndrume sa recurga la ea, iar aceasta obligativitate nu a dat rezultate cunoscute publicului larg pe masura efectului imediat negativ pe care anunturile facute în salile de judecata l-au produs, problema eficientei procedurii de informare asupra medierii ramâne si nu poate fi rezolvata prin constrângeri sau campanii orientate împotriva altor profesionisti ai dreptului!

Institutia medierii beneficiaza de un suport normativ eficient, de sprijinul parlamentar si al retelei de judecatori care promoveaza medierea, de resurse financiare substantiale, apreciate în raport de costurile dobândirii calitatii de mediator!

Calea medierii spre eficienta, ca institutie, nu este decât cea a conlucrarii oneste cu ceilalti profesionisti si societatea civila, spre binele tuturor! Exista obstacole de trecut: barierele de cunoastere, întelegere si încredere a justitiabililor, exersarea ca profesionisti autentici a mediatorilor, dintre care sunt foarte multi avocati.

Esential este ca disponibilitatea si interesul de a sustine si promova aceasta metoda alternativa de solutionare a litigiilor sa fie reala si acestea sa nu fie afirmate prin opozitie cu serviciile avocatiale!

Activitatile desfasurate pâna acum la nivel institutional de organele profesiei de avocat de la toate nivelele sunt în sensul prezentului mesaj.

Conlucrarea corecta a mediatorilor cu avocatii se dovedeste – în tari cu traditie în domeniu – ca fiind singura cale pentru ca medierea sa devina poate un bun public de interes national!

Doresc succes Conferintei si spre binele unei conlucrari oneste a mediatorilor si a celor care îi sprijina, cu avocatii!

Av. dr. Gheorghe FLOREA
Presedinte Uniunea Nationala a Barourilor din România”

I.T.F

Cuvinte cheie: "Medierea un bun national", avocati, Conferinta Nationala a Mediatorilor 2013, mediatori, mediere

Stiri mediere pe 6:49 a.stancu