Datoriile firmelor de asigurare. Cum se deconteaza de catre clienti?
Exclusiv Societatile care îsi concentreaza afacerile în jurul politei RCA datoreaza sume importante catre alti asiguratori. O parte a acestor datorii sunt disputate deja în instante.
Situatia regreselor este una dintre principalele probleme pe agenda societatilor de asigurare care domina piata politelor auto, generând discutii aprinse în întâlnirile la nivel de conducere executiva. Este vorba de datorii de zeci de milioane de lei pe care cei mai importanti jucatori din piata CASCO le au de recuperat de la asiguratorii care îsi construiesc afacerile în jurul politei RCA. De unde vin aceste datorii semnificative? O parte a soferilor loviti în accidente rutiere aleg, din diverse motive, sa-si repare masina utilizând polita CASCO, fara a mai astepta ca societatea care a emis RCA catre soferul vinovat sa achite respectiva reparatie. În aceste conditii, potrivit legii, societatea care a emis CASCO informeaza asiguratorul RCA asupra costurilor reparatiei, iar acesta din urma trebuie sa blocheze în rezerve si, ulterior, sa achite respectiva suma sub titlu de regrese. Problema este ca, în ultimii doi ani, din ce în ce mai multi soferi au ales varianta CASCO, în timp ce societatile care asigurasera soferii vinovati întârzie cu plata catre compania care a achitat reparatia. În acest fel s-au acumulat datorii de zeci de milioane de lei, care aduc dupa sine penalitati si pe care o parte a asiguratorilor care au de primit aleg sa si le recupereze în instanta.
Cine are de primit
„În acest moment, putem afirma ca piata româneasca întâmpina dificultati în ceea ce priveste regresele între companii. Totodata, trebuie sa specificam ca aceasta situatie este generata de un numar mic de companii care, însa, detin un procent semnificativ din piata de RCA“, arata, pentru Capital, Adrian Marin, CEO al Generali, companie care a reusit totusi sa reduca, fata de anul trecut, sumele pe care le are de încasat la aproximativ 12 milioane de lei. Potrivit informatiilor Capital, alaturi de Generali, printre companiile care au sume importante de recuperat se mai numara Omniasig, Allianz-Tiriac si Groupama. Calin Matei, director general adjunct al Groupama, nu da sume clare si nici nu divulga numele societatilor care le datoreaza, însa spune ca „ Sumele restante pe care asiguratorii trebuie sa le recupereze sunt consistente, iar lipsa acestora blocheaza accesul companiilor de asigurari la cantitati importante de lichiditati“. Si reprezentantul Groupama evidentiaza însa o crestere a gradului de recuperare în 2013. În aceesi nota, Adrian Moanta, directorul diviziei Operatiuni Daune si Regrese de la Allianz-Tiriac, spune ca regresele reprezinta înca o problema serioasa, desi valoarea lor a început sa scada. Societatea, care are deja mai multe procese pe rol pentru a-si recupera banii, subliniaza însa ca asiguratorii datornici au un comportament diferit, unii dintre ei platind o buna parte a sumelor pe cale amiabila, pe parcursul acestui an. O situatie speciala o are Omniasig. Potrivit reprezentantilor companiei, la finele lui iunie, sumele de încasat se ridicau la 40 de milioane de lei. Societatea are litigii cu toate firmele datornice, însa subliniaza ca „ponderea sumelor de recuperat este semnificativa în cazul a trei companii“.
Cum sunt afectati clientii si ce spune ASF
Datoriile pe care societatile le au între ele nu afecteaza doar bilanturile asiguratorilor care trebuie sa încaseze. În tot acest conflict, clientii sunt victime colaterale, dintr-un motiv simplu pe care îl explica un specialist în asigurari ce a dorit sa îsi pastreze anonimatul: „Daca eu trebuie sa platesc acum dauna si încasez banii peste sase luni sau mai mult, trebuie sa iau sumele din alta parte. În unele cazuri se adauga si cheltuielile juridice. Pentru mine, asta înseamna costuri suplimentare pe care trebuie sa le recuperez cumva. Într-un final, voi fi obligat sa majorez pretul politelor CASCO pentru ca am, practic, un risc în plus“. Reprezentantii Autoritatii de Supraveghere Financiara spun ca nu se implica direct în aceasta chestiune, însa verifica în mod constant rezervele de dauna pe care societatile de asigurare sunt obligate sa le constituie, desi rezervele pentru regrese nu sunt raportate în mod distinct. În cazul în care constata o încalcare a prevederilor, ASF are dreptul sa aplice sanctiuni care merg pâna la ridicare licentei. Serban Buscu, capital.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!