Tribunalul Specializat Bucuresti va fi infiintat la 1 martie – Proiect de ordin

 

Tribunalul Specializat Bucuresti va fi înfiintat la 1 martie, domeniile în care va functiona acesta, precum si statul de functii urmând sa fie stabilite pâna la 15 ianuarie, potrivit unui proiect de ordin lansat în dezbatere publica de Ministerul Justitiei.

Ciocan judecatorPotrivit proiectului de ordin, pâna în 1 martie, vor fi facute toate demersurile legale necesare în vederea operationalizarii Tribunalului Specializat Bucuresti.

„În repetate rânduri, conducerea Tribunalul Bucuresti a sesizat Ministerul Justitiei cu propunerea de înfiintare a unui tribunal specializat, care ar urma sa functioneze în domenii precum: societati, registrul comertului, concurenta neloiala si insolventa la nivelul municipiului Bucuresti, si care sa contribuie la degrevarea judecatorilor de numarul mare de dosare si la cresterea specializarii actului de justitie”, se mentionaza în referatul de aprobare a proiectului de ordin.

Proiectul de ordin va fi în dezbatere publica pâna în 6 decembrie.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în sedinta din 19 noiembrie, a avizat favorabil punerea în functiune în municipiul Bucuresti a acestui tribunal specializat.

Comisia juridica a Senatului a adoptat, în 16 octombrie, raportul favorabil la proiectul care face posibila înfiintarea tribunalelor specializate.

Senatorii din Comisia juridica au adoptat un amendament potrivit caruia acele cauze aflate în curs de judecata la data la care vor începe sa functioneze tribunalele specializate si care sunt de competenta acestora se vor trimite pe cale administrativa, din oficiu, spre solutionare tribunalelor specializate.

Potrivit unui alt amendament votat de membrii Comisiei, tribunalul specializat va avea competenta si în caz de trimitere spre rejudecare. Otilia Ciocan, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie