Black Friday 2013. Ce au reclamat clientii la Protectia Consumatorilor?
Zeci de reclamatii legate de Black Friday au fost facute, în întreaga tara, la Protectia Consumatorului, majoritatea acestora vizând neonorarea comenzii facute online, aplicarea incorecta a reducerilor si stocurile insuficiente de produse, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentantii ANPC.
Deocamdata, în Bucuresti, dintre cele 130 de reclamatii primite de vineri pâna luni dimineata, doar 10 s-au referit la reducerile de Black Friday, care au început la 22 noiembrie, au precizat reprezentantii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC).
Câteva zeci de astfel de reclamatii s-au înregistrat si în tara, dar mai multe vor fi facute, probabil, în aceasta saptamâna, potrivit surselor citate
Ca si în alti ani, multi oameni reclama faptul ca n-au mai putut sa achizitioneze produsele comandate online. „Nu înteleg ca mailul care vine imediat dupa ce au facut comanda, acel mail automat, e de confirmare a primirii mailului prin care s-a facut comanda, nu de procesare a comenzii. Pentru confirmarea comenzii, ei trebuie sa primeasca un mail cu numarul acesteia si informatii privind existenta produselor comandate în stoc si livrarea lor. În mailul care vine automat li se si spune ca vor fi contactati pentru confirmarea comenzii”, au aratat reprezentantii ANPC.
Oamenii mai reclama ca, în unele cazuri, reducerea nu s-a facut corect, ei motivând ca pretul la care s-a aplicat aceasta era mai mai mare decât cel din zilele de dinainte de Black Friday.
O alta categorie de reclamatii se refera la stocurile insuficiente ale unor produse cu pret redus.
ANPC precizeaza ca magazinele trebuie sa aplice, cu acesta ocazie, reducerea celui mai mic pret din ultimele 30 de zile.
Totodata, în cazul în care un comerciant si-a facut reclama ca are stocuri suficiente sau ca si-a suplimentat stocurile pentru Black Friday, inspectorii ANPC verifica documentele privind stocurile, pentru a vedea daca au fost informati corect consumatorii. Laura Mitran, mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!