Dan Sova: Nu pot da garantii ca banii colectati din acciza suplimentara de 7 centi, vor fi folositi numai pentru infrastructura
Dorinta autoritatilor este ca sumele provenite din introducerea accizei suplimentare de sapte eurocenti pe litrul de carburant sa fie folosite pentru finantarea autostrazilor si drumurilor nationale, a declarat, duminica, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructura de Interes National si Investitii Straine, Dan Sova, la ProTV.
El a explicat ca înca nu se stie clar care vor fi sumele colectate în urma introducerii acestei taxe si, de asemenea, nu s-a stabilit daca acesti bani vor finanta doar constructia de autostrazi sau vor merge si la drumuri nationale, însa, în opinia lui, ar trebui sa se îndrepte doar spre autostrazi.
„Sunt trei aspecte. În primul rând, eu nu stiu acum care va fi suma colectata din aceasta taxa. Sunt mai multe discutii. Unii spun doua miliarde de lei, altii spun mai mult, altii spun mai putin. Mi-e greu sa îmi dau seama. O sa vedem când începe propriu – zis care va fi prognoza. A doua chestiune este ca dorinta este sa se finanteze autostrazi, iar altii sustin sa se finanteze autostrazi si drumuri nationale. Daca ar fi sa ma întrebati, ca opinie personala, ar trebui sa se finanteze doar autostrazi, pentru ca este pacat sa introduci o asemenea taxa si….”, a spus Sova la ProTV.
El a dat asigurari ca destinatia sumelor este o discutie pur tehnica, nu una politica.
De asemenea, Sova nu a putut sa dea garantii ca acesti bani se vor duce doar catre infrastructura.
„Aceasta taxa de 7 eurocenti nu poate avea o alocare, pentru ca nu poti crea un fond special, îti interzice Uniunea Europeana. Ea intra în buget. Eu nu pot da garantii ca aceasta taxa va fi folosita numai pentru autostrazi si pentru drumuri nationale. Nu pot da aceasta garantie pentru ca nu depinde doar de mine, dar pot sa va spun ca, la acest moment, discutia politica este ca destinatia lor sa fie exclusiv pentru infrastructura”, a precizat ministrul delegat.
Sova a reiterat ca intentia politica la acest moment este ca aceasta taxa sa finanteze integral autostrazi si drumuri nationale, pentru ca este nevoie de mai multi bani pentru sprijinirea infrastructurii rutiere.
„În legea finantelor publice functioneaza doua principii foarte clare. Primul este acela al neafectarii veniturilor bugetare – nu ai voie sa spui ca venitul X va finanta cheltuiala Y, si al doilea este principiul anualitatii, în sensul ca toate le raportezi la cheltuielile totale anuale. Daca respecti aceste doua principii, este imposibil din punct de vedere tehnic sa spui ca acesti banii se duc acolo. Aceasta este o chestiune de facto de repartizare. Orice taxa pui, este aceeasi situatie”, a explicat Dan Sova.
Indexarea accizelor cu rata inflatiei si introducerea accizei suplimentare de sapte eurocenti (0,07 euro) pe litrul de carburant vor avea un impact de 30 – 40 de bani în pretul litrului de carburant, a declarat pe 14 noiembrie ministrul Finantelor Publice, Daniel Chitoiu.
În 2014, accizele vor fi calculate pe baza cursului de schimb din octombrie 2012 si indexate cu rata inflatiei, iar la produsele energetice utilizate drept combustibil pentru motor, respectiv benzina cu plumb, benzina fara plumb, motorina si kerosen, se va introduce o acciza suplimentara de sapte eurocenti pe litru.(AS – autor: Oana Tilica, editor: Nicoleta Gherasi), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!