Greva de avertisment a cadrelor medicale va avea loc luni dimineata

 

Federatia Sanitas a anuntat, sambata, in urma unei noi runde de negocieri la Ministerul Sanatatii, ca greva de avertisment anuntata pentru luni va avea loc, intre orele 8.00 si 10.00.

protest mediciMinistrul Eugen Nicolaescu considera ca medicii sunt in afara acestui protest si vor fi la serviciu.

Prim-vicepresedintele Federatiei Sanitas, Marius Sepi, a declarat, la iesirea de la intalnirea care a avut loc sambata dimineata la Ministerul Sanatatii, ca greva de avertisment va avea loc luni intre orele 8.00 si 10.00, cand vor fi asigurate o treime din serviciile medicale, in general urgentele.

Persoanalul medico-sanitar care nu se va ocupa de urgente se va aduna in semn de protest intr-un loc din spital, iar dupa ora 10.00, toata lumea isi va relua activitatea, a precizat acesta.

„Asteptarea noastra este ca in perioada 26 – 27 (noiembrie, n.r.) sa gasim solutii si scrise. Colegii nostri sunt pregatiti sa-si duca la indeplinire calendarul pe care l-am stabilit”, a mai spus Sepi la iesirea din minister.

Ministrul Sanatatii Eugen Nicolaescu a declarat in schimb ca el crede ca „medicii vor fi la serviciu”.

„Pentru ca, din punctul meu de vedere, medicii sunt in slujba pacientilor, e juramantul pe care l-au facut, sa apere viata oamenilor. Deci eu cred ca medicii vor fi la serviciu, probabil ca vor fi si cazuri izolate in care unii dintre ei vor participa probabil la aceasta greva, dar cred ca medicii sunt in afara acestui protest pentru ca sindicatele reprezentantive ale medicilor n-au deschis niciun conflict de munca cu Ministerul Sanatatii”, a spus Nicolaescu.

Intrebat daca vor fi sanctionati medicii care vor participa la greva, Nicolaescu a spus ca managerii de spital care vor constata ca au probleme va trebui sa ia masuri, „pentru ca, pana la urma intr-o tara democratica, prima conditie este respectarea legii”.

Pe de alta parte, sambata, ministrul a discutat cu reprezentantii sindicatelor despre negocierea contractului colectiv de munca la nivel de sector. „S-a stabilit ca luni dupa-amiaza sa aiba loc prima intalnire cu toate confederatiile sindicale si patronale pentru declansarea efectiva a negocierii contractului colectiv de munca la nivel de sector. Se intampla acest lucru dupa aproape cinci ani, perioada in care n-a mai existat contract colectiv de munca la nivel de sector (…). Cred ca semnarea contractului colectiv de munca la nivel de sector este un deziderat, atat pentru administratie, cat si pentru sindicate. Un contract colectiv de munca la nivel de sector inseamna, din punctul nostru de vedere, indeplinirea tuturor prevederilor legale ca niciun alt conflict de munca sa se mai deruleze in sectorul sanitar, pe perioada cat acel contract va avea valabilitate”, a declarat Eugen Nicolaescu.

El a mai anuntat ca, in cadrul intalnirii, s-a mai stabilit si „luarea initiativei Ministerului Sanatatii de a promova in Guvern un memorandum pentru deblocarea unor posturi in sistemul sanitar”, precizand ca este vorba despre deblocarea a aproximativ 1.200 de posturi pentru personal medical.

Memorandumul ar putea fi inaintat in sedinta de Guvern de miercuri, dupa ce obtine avizul ministrilor de Finante si pentru Buget.

Totodata, Marius Sepi a mai declarat, pentru MEDIAFAX, ca ministrul si-a asumat un amendament la articolul 9 din Ordonata de Urgenta a Guvernului nr. 103/2013, care sa permita plata pentru munca depusa sambata si duminica in sistemul sanitar.

Potrivit prevederii in vigoare, „in anul 2014, munca suplimentara efectuata peste durata normala a timpului de lucru de catre personalul din sectorul bugetar incadrat in functii de executie sau de conducere, precum si munca prestata in zilele de repaus saptamanal, de sarbatori legale si in celelalte zile in care, in conformitate cu reglementarile in vigoare, nu se lucreaza, in cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunator”.

Angajatii din sistemul sanitar vor intra din 28 noiembrie in greva generala pe termen nelimitat, anunta, in 14 noiembrie, vicepresedintele Federatiei Sanitas, Marius Sepi, precizand ca acestia vor cere si demisia ministrului Sanatatii, pentru ca nu s-a rezolvat niciuna dintre solicitarile transmise.

Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a declarat miercuri, dupa intalnirea cu reprezentantii Coalitiei Profesionistilor din Sanatate, ca in acest moment greva generala anuntata pentru 28 noiembrie este ilegala, iar prima masura ar fi sesizarea instantei, care sa constate acest lucru.

Tot miercuri, presedintele Colegiului Medicilor din Romania (CMR) Vasile Astarastoae a declarat ca instanta va decide daca greva este legala sau ilegala, iar angajatii din sistemul sanitar vor respecta decizia, dar s-ar putea ajunge ca oamenii sa-si ia liber toti odata.

„Daca intrebi orice guvernant din orice tara, orice greva din punctul lor de vedere este ilegala. Este o opinie. Din punctul nostru de vedere, greva este expresia nemultumirii unor oameni care ne-au votat pe noi sa-i reprezentam. Instanta va decide daca greva este legala sau ilegala. Daca instanta va spune ca este ilegala, atunci sindicatele vor opri acest demers, dar asta nu inseamna ca sistemul va functiona, s-ar putea ajunge ca oameni din sistem sa-si ia liber toti odata, iar medicii sa faca numai garda la care sunt obligati prin lege”, a spus Astarastoae.

Consiliul National al Federatiei Sanitas a decis declansarea grevei de avertisment in 25 noiembrie, intre orele 8.00 si 10.00, si a grevei generale din 28 noiembrie, pe termen nelimitat.

Potrivit lui Marius Sepi, protestele sunt sustinute si de catre organizatiile profesionale ale medicilor. El a precizat ca angajatii din sistemul sanitar sunt deschisi la orice negociere care ar duce la rezolvarea problemelor ridicate de acestia.

Angajatii din sistemul sanitar cer alocarea a minimum 6% din PIB pentru sanatate, o legislatie care sa garanteze independenta profesionala a celor care lucreaza in sistemul public si privat, o lege a salarizarii specifica sistemului de sanatate, apararea demnitatii si renuntarea la denigrarea profesionistilor de catre autoritati, organizarea unitatilor medicale cu paturi in sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte si de calitate pentru pacienti, precum si consultarea reala a Coalitiei Profesionistilor din Sanatate cu privire la orice masura ce poate afecta functionarea sistemului de sanatate. In 2 noiembrie, peste 4.000 de angajati din sistemul sanitar au protestat in Capitala. stirileprotv.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie