CEC Bank a fost amendata de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii

 

Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) a hotarat, miercuri, sa amendeze doua banci, printre care si CEC Bank, pentru ca acestea au refuzat sa le acorde credite unor persoane cu dizabilitati.

cec bankEste vorba despre mai multe credite bancare, de care persoanele cu handicap ar fi avut nevoie pentru a-si adapta locuintele la nevoile lor, se arata intr-un comunicat de presa al CNCD.

Astfel, cele doua institutii bancare au primit cate o amenda contraventionala in valoare de 4.000 de lei fiecare, potrivit reprezentantilor consiliului. Presedintele CNCD, Csaba Asztalos, a precizat ca decizia a fost luata miercuri si ca institutia are la dispozitie 30 de zile pentru a informa bancile in legatura cu amenda.

Asztalos a mai spus ca victimele au reclamat bancile la CNCD, desi ar fi putut chiar sa dea in judecata institutiile bancare. Ileana Vigh, una dintre persoanele refuzate de CEC Bank, a marturisit ca nu are posibilitatea financiara pentru a da in judecata banca de stat.

„Refuzul de a acorda un credit bancar pentru adaptarea locuintei unei persoane cu dizabilitati la nevoile sale (…) constituie o fapta de discriminare indirecta”, se arata in document. Decizia luata miercuri de catre Colegiul director al CNCD a fost adoptata in unanimitate.

In plus, presedintele CNCD a mentionat ca bancile „nu au luat in calcul faptul ca in aceste cazuri dobanda este platita de stat, pentru ca asa spune legea”, adaugand ca este vorba despre sume mici in cazul creditelor pentru persoanele defavorizate.

De asemenea, Luminita Gheorghiu, presedintele Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap (ANPH) din cadrul Ministerului Muncii, a precizat ca, din anul 2004, institutia are un parteneriat cu CEC Bank referitor la creditele pentru oamenii cu dizabilitati si ca banca publica a incalcat acest contract.

Ea a explicat ca, potrivit legislatiei in vigoare, persoanele cu handicap pot beneficia de anumite facilitati in acordarea creditelor, care nu pot fi mai mari de 10.000 – 15.000 de euro. Oamenii cu dizabilitati se folosesc de aceste credite pentru a-si achizitiona masini speciale pentru nevoile lor sau pentru a-si amenaja locuintele.

Contactat de Antena 3, presedintele CEC Bank, Radu Ghetea, a declarat, joi, ca nu a primit inca o informare de la CNCD. D.T., ziare.com

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie