Vicepremierul Liviu Dragnea nu este „foarte multumit” de continutul Legii descentralizarii
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, marti, ca forma proiectului privind descentralizarea adoptata prin angajarea raspunderii nu-i aduce din punct de vedere al continutului „foarte multa multumire”, precizând ca discutia pentru descentralizarea altor domenii va continua, informeaza Mediafax.
Dragnea a fost întrebat daca este multumit de forma proiectului de lege privind descentralizarea în forma pe care Guvernul si-a angajat raspunderea.
„Forma ma multumeste, continutul nu-mi creeaza foarte multa multumire, dar sunt un om realist si cel mai important lucru este ca s-a facut aceasta bresa în structura asta foarte puternica de la nivelul Bucurestiului pe care o sustin foarte multi oameni din esalonul doi-trei din administratia centrala”, a declarat Dragnea.
El a mai afirmat ca „descentralizarea” este un proces continuu si spera ca anul viitor sau peste doi ani vor fi descentralizate si alte institutii.
„Discutia despre domeniile care nu s-au descentralizat va continua. Ca decizia va fi luata anul viitor sau peste doi ani de zile, când speram sa înfiintam regiuni administrative, este o cu totul alta discutie. Eu nu voi înceta niciodata sa sustin acest punct de vedere, despre politie. Politistii care ar fi fost transferati sub autoritatea primarilor de orase si municipii nu ar fi avut nimic de suferit, ba dimpotriva. Ar fi pastrat toate drepturile, în plus ar fi putut sa primeasca beneficii în plus de la primarii”, a declarat Dragnea.
El a mentionat ca politia locala exista în cazul municipiilor care îsi permit, iar cele care nu pot sustine acest lucru nu au servicii de politie locala.
Vicepremierul a afirmat ca amendamentele acceptate de Guvern privesc anexele la proiectul descentralizarii unde au fost modificate repere de înregistrare ale imobilelor transferate, în urma discutiilor cu alesii locali.
„Un amendament important pe care l-am preluat a fost unul care se refera la preluarea la directiile de sanatate publica si a laboratoarelor de analiza”, a mai afirmat Dragnea.
El a mai afirmat ca actualii sefi ai institutiilor judetene descentralizate vor ramâne în functii.
Vicepremierul Liviu Dragnea a mai declarat la finalul sedintei celor doua Camere ale Parlamentului ca în anexele la legea descentralizarii sunt prevazute distinct normele de personal si cheltuielile aferente pentru personal si pentru bunuri si servicii.
„Legea bugetului de stat va fi aprobata sper în forma în care a fost trimisa, eventual cu ceva amendamente, în bugetul fiecarui minister este inclusa suma care este prevazuta în anexa la acest proiect de lege deocamdata. În momentul în care legea descentralizarii va fi în vigoare, suma care este prevazuta în anexa la legea descentralizarii pentru fiecare institutie în parte si pentru fiecare judet în parte va fi transferata din bugetul ministerului respectiv în bugetul institutiei care se descentralizeaza”, a afirmat Dragnea.
El a mentionat ca „nu este nicio problema” daca nu intra în vigoare de la începutul anului, iar, daca se va întâmpla acest lucru în ianuarie sau februarie, în acel moment sumele se transfera de la bugetul de stat.
Dragnea a infirmat ca modificarea bugetului de stat prin legea descentralizarii ar fi echivalenta cu o rectificare bugetara, în situatia în care legea descentralizarii intra în vigoare dupa promulgarea bugetului de stat. romaniatv.net
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!