Cum se calculeaza accizele?
Accizele vor creste de anul viitor ca urmare a modificarilor aduse recent Codului fiscal. Astfel, pe de-o parte, se va schimba modul de calcul a acestor, in timp ce accizele la carburanti vor fi majorate fata de valorile actuale.
Potrivit OUG nr. 102/2013 care a modificat recent Codul fiscal, accizele vor fi majorate de anul viitor. In primul rand se va modifica cursul de schimb valutar pe baza caruia se stabilesc accizele.
Mai exact, in situatia in care cursul de schimb stabilit de Banca Centrala Europeana in prima zi a lunii octombrie din anul precedent, care este publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, este mai mic decat cel existent in anul anterior anului precent precedent, atunci se va lua in calcul cursul din anul anterior anului precedent. Acesta va fi actualizat cu media anuala a indicelui preturilor de consum (IPC) din luna septembrie a anului precedent, anuntata de Institutul National de Statistica pana la data de 15 octombrie se arata in OUG nr. 102/2013.
De asemenea, pentru anul 2014 media anula a IPC calculata in luna septembrie 2013 este de 104,77%, se precizeaza in documentul citat.
In conditiile in care cursul de schimb stabilit in 2013 de BCE, de 4,4485 lei/euro, este mai mic decat cel din 2012 de 4,5223 lei/euro, cursul luat in calcul pentru stabilirea accizelor in 2014 va fi, conform noilor reglementari, cel din 2012, adica 4,5223 lei/euro. La acesta se va adauga rata inflatiei din luna septembrie 2013, care este de 104,77%.
Concret, formula de calcul a cursului de schimb valabil pentru accizele din 2014 este urmatoarea:
4,5223 lei/euro x 104,77% = 4,7380 lei/euro
Astfel, accizele vor fi stabilite in 2014 in functie de cursul valutar de 4,7380 lei/euro, mai mare fata de cel de 4,4485 lei/euro, stabilit pana sa fie modificat Codul fiscal.
In plus, pe langa modificarea legata de cursul de schimb valutar, vor creste si accizele pentru carburanti, dupa cum urmeaza:
- la benzina cu plumb acciza se majoreaza cu 16,6% la 637,91 euro/tona, de la 547 euro/tona si la 491,19 euro/1000 litri, de la 421,19 euro/1000 litri;
- la benzina fara plumb acciza se majoreaza cu 19,4% la 557,91 euro/tona de la 467 euro/tona si la 429,59 euro/1000 litri de la 359,59 euro/1000 litri;
- la motorina acciza se majoreaza cu 21,2% la 473,85 euro/tona de la 391 euro/tona si la 400,395 euro/1000 litri de la 330,395 euro/1000 litri.
- la petrol lampant (kerosen) utilizat drept combustibil pentru motor acciza se majoreaza cu 18,6% la 557,39 euro/tona de la 469,89 euro/tona si la 445,91 euro/1000 litri de la 375,91 euro/1000 litri.
Noile valori ale accizelor includ taxa pe carburanti de 7 eurocenti/litru, anuntata de premierul Victor Ponta inainte de aprobarea bugetului pe anul 2014. Elena Voinea, avocatnet.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!