Guvernul isi angajeaza astazi, raspunderea in fata Parlamentului pe proiectul legii descentralizarii

 

Guvernul îsi angajeaza, marti, raspunderea asupra proiectului legii descentralizarii, în fata Parlamentului, sedinta Camerelor reunite fiind programata sa înceapa la ora 15.00.

parlament1„Angajarea raspunderii va fi marti, la ora 15.00”, a spus presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, dupa sedinta de luni a Birourilor Permanente reunite. El a mentionat ca la proiectul legii descentralizarii au fost depuse 2004 amendamente, iar acestea au fost trimise premierului.

Proiectului de lege privind stabilirea unor masuri de descentralizare a unor competente exercitate de unele ministere si organe de specialitate ale administratiei publice centrale, precum si a unor masuri de reforma privind administratia publica a fost aprobat de Guvern în sedinta de joi si transmis apoi Parlamentului.

Vicepremierul Liviu Dragnea, coordonatorul proiectului de lege, a precizat ca domeniile care vor fi descentralizate, ca si competente, atributii si institutii, sunt sanatatea, agricultura, mediul, cultura, tineretul si sportul, autorizarea si clasificarea în turism, cluburile si bazele sportive, taberele scolare, precum si competentele teritoriale legate de pescuit.

Liviu Dragnea a aratat ca în procesul de descentralizare nu vor fi incluse porturile, pentru care în perioada urmatoare va exista o „abordare separata”, si nici plajele.

În privinta plajelor, va fi transferat doar dreptul de administrare al acestora, urmând sa ramâna în proprietaea publica a statului. De la transferul dreptului de administrare vor fi exceptate însa plajele unde sunt în derulare proiecte cu finantare europeana.

Proiectul de lege introduce totusi posibilitatea ca pe Dunare, pe anumite râuri sau alte cursuri de apa, la solicitarea autoritatilor locale, Apele Române sa poata da în administrare portiuni de plaje naturale, care pot aparea întâmplator si unde autoritatile locale pot organiza activitati de turism sau agrement.

Cladirile cinematografelor nu vor fi transferate autoritatilor locale, a mai spus Dragnea, pentru ca majoritatea acestor imobile sunt afectate de contracte de închiriere.

Dragnea a mai spus ca politia nu se descentralizeaza, ci dimpotriva „se întareste”, iar în aceeasi situatie se afla si Agentia de Prestatii Sociale.

Potrivit lui Dragnea, în urma procesului, aproximativ 14.000 de oameni vor lucra în institutiile descentralizate, fiind preluati din subordinea ministerelor, cu toate drepturile actuale si cu cheltuielile de personal aferente, la institutiile descentralizate care vor intra în subordinea autoritatilor locale.

Descentralizarea va implica, totodata, transferul a circa 2.000 imobile din domeniul public al statului în domeniul public al unitatilor teritoriale.

Parlamentarii au avut posibilitatea de a depune amendamente la proiectul legii descentralizarii pâna luni dupa-amiaza.

Astfel, 37 de parlamentari au depus 2004 amendamente, cele mai multe dintre acestea fiind initiate de alesi ai PSD. Deputatul PSD Mircea Dobre a înregistrat 1724 amendamente la proiectul de act normativ.

Citeste mai departe pe mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie