Paul Aghinita,mediator: Cetatenii romani sunt perdantii contractului social cu statul

 

O buna prietena imi spunea deseori cum ca eu nu as intelege anumite lucruri pentru ca,  citez, „am o minte cinstita”. O astfel de afirmatie venita din partea unui apropiat ar trebui sa-mi mangaie nitel orgoliul deoarece, nu-i asa, cu totii am vrea sa fim perceputi ca niste oameni onesti si corecti. Ori, eu, am vazut-o ca un repros, simtindu-ma, nu o data, un fel de autist social.

Paul Aghinita, mediator

Paul Aghinita, mediator

Mintea mea cinstita face ca, in relatiile cu alti semeni de-ai mei (si nu numai), sa vad in primul randul obligatiile mele fata de acestia si in subsidiar drepturile pe care le-as putea avea; este obligatia mea si nu o optiune sa-i dau vecinului „buna ziua”, ba chiar inversez rolurile, consider ca-i dreptul lui sa-mi raspunda (sau nu). Tot gratie acestei minti, se face ca atunci cand citesc un contract, sa caut in primul rand obligatiile si daca ajung si pe la drepturi, pot zice ca am avut o zi mai buna cu mine insumi.

De fapt, traim intr-o lume a conventiilor. Conventii voluntare, facultative (regulile de politete, moda, sau traditiile), si conventii imperative (norma juridica). Intr-o lume a mintilor ideale cinstite, conventiile imperative nu prea isi au sensul; vorba unui bun amic evreu, „Paule, lacatele nu-s pentru oameni cinstiti”. Vrem ori ba,  fiecare dintre noi suntem parti ale acestor conventii sociale. Felul cum stim sa le onoram ne da cea mai de pret calitate, aceea de fi om.

In fond, mai toate toate aceste conventii imperative (fara a intra prea mult in amanunte), nu sunt decat acel „contract social”, numit asa cu mai bine de 2 secole in urma de catre Rousseau, care spune urmatoarele: „Formula fundamentala a contractului social este aceea ca fiecare individ cedeaza comunitatii drepturile sale, iar in schimbul acestora devine membru al acelei comunitati. Dar, ca parte a comunitatii, el primeste in dar drepturile tuturor membrilor, legati de intreg.  Individul este privit in cadrul acestei comunitati atat ca particular, cat si ca parte a suveranului.”. Iar statul a aparut ca urmare unor conventii dintre oameni.

Statul, forma de organizare social-istorica a comunitatii sociale si instrumentul conducerii sociale, creeaza acordurile standard, in care fiecare dintre noi, cetatenii, suntem parti -alaturi de stat- cu drepturi si obligatii.

In acest sens, statul, simtind nevoia unei reglementari speciale intr-un anumit domeniu, a oferit cetatenilor sai un contract cadru, legea 192/2006, prin care este reglementata intelegerea dintre parti (pacta sunt servanda), contract ce ofera posibilitatea unora dintre membrii comunitatii sa fie mijlocitori, cu respectarea anumitor conditii, mijlocitori numiti „mediatori”. Daca pana atunci, conform art 971 din Cod civil, existau acesti mediatori (putini ce-i drept), odata cu aparitia acestei legi speciale, numarul acestora a crescut exponential, unii dintre ei descoperind o vocatie in aceasta profesiune, altii, de ce nu, vazand o oportunitate.

Ba mai mult, tot acest stat a obligat la un moment dat cetatenii sai, viitori justitiabili, sa treaca intai pragul unui mediator inainte de a se adresa instantelor de judecata. De aceasta data, numarul celor care au vazut o oportunitate profesionala in acesta noua prevedere legala, s-a dublat.

Printre cei care au crezut in acel contract oferit de stat m-am numit si eu. Mintea mea cinstita a mers mai departe, dincolo de conditiile cerute pentru a fi mediator. Am inchiriat un teren si am construit o cladire cu destinatie expresa. Un loc adecvat activitatii de mediere, un imobil cu trei incaperi, in care cetatenii, membrii societatii, sa obtina un profit maxim in conditiile legii.

Din pacate, statul nu s-a dovedit un partener credibil si a schimat regula jocului in timpul jocului. Fara nicio explicatie si fara nicio motivatie a modificat unilateral conditiile de desfasurare a contractului in detrimentul celora care achiesasera la acest contract, toti mediatorii in general si in special mediatorii autorizati in ultimii doi ani… si sunt cateva mii bune de cetateni romani.
Cetateni care, vazand oportunitatea, au investit timp si bani, au investit sentimente. Cetateni care au pierdut deja si pierd in continuare.
Cetateni care au crezul in rolul de girant al statului, in oferta facuta de acesta si sunt perdanti. Se simt inselati, se simt abandonati. Cetateni care au obosit si renunta.

Da, trebuie sa recunoasteam ca jumatate dintre noi, mediatorii, am investit in acesta profesiune datorita facilitatilor (necesare) oferite de statul roman. Deja, efectele negative se vad: daca in septembrie, biroul meu a avut in jur de 6 acorduri de mediere, octombrie una-doua informari, in luna acesta, si suntem  pe data de 15, nici macar o singura solicitare pentru informare. Alte birouri deja trag obloanele. Cunosc trei cazuri de mediatori autorizati, care numai in ultimile 2 saptamani  au renuntat la biroul pregatit si inchiriat cu destinatie expresa pentru acesta activitate si care, acum, prefera sa profeseze „de acasa”, profesiunea de mediator devenind o a doua ocupatiune.

Cui serveste acesta poveste ?

O poveste despre un contract incalcat de cel care trebuie sa asigure buna lui desfasurare in interesul general al societatii, contract modificat cu cateva zile inainte de intrarea lui in vigoare chiar de cel care a facut oferta!
Binelui general, societatii in amsablul ei, in niciun caz, pentru ca pe langa mediatorii perdanti, toti cetatenii acestui stat pierd deja.

Este greu de inteles. Mintea mea cinstita, vorba prietenei mele, nu poate intelege acesta situatie.

Paul Aghinita, mediator

Acest articol reprezinta opinia personala exclusiva  a autorului. MediereNet.ro nu îsi asuma reponsabilitatea pentru continutul acestui articol.

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie