Nestle Romania estimeaza ca va incheia anul 2013 cu o cifra de afaceri similara celei de anul trecut

 

Nestle România estimeaza ca va încheia 2013 cu o cifra de afaceri similara cu cea de anul trecut, de 718 milioane lei, si ramânerea pe profit, a declarat directorul general al companiei de bunuri de larg consum, Herve de Froment, care arata ca principalul obiectiv este revenirea pe crestere.

nestle logo„La începutul anilor 2000 cresterile erau de doua cifre pentru noi toti, iar dupa 2008, odata cu venirea crizei, ratele au început sa scada. Lucrurile s-au schimbat si trebuie sa ne adaptam. În acest an, daca suntem la acelasi nivel, si asta este targetul nostru, vom fi multumiti. În termeni de profit, vom ramâne în zona pozitiva”, a aratat de Froment.

La nivelul primului semestru al acestui an, compania a avut o cifra de afaceri de 352 milioane lei si un profit de 3,5 milioane lei. Anul trecut compania a raportat o cifra de afaceri de 718 milioane lei, în crestere cu 8% comparativ cu anul anterior, si trecerea pe profit, de 5,5 milioane lei, dupa mai multi ani în care a înregistrat pierderi.

Oficialul Nestle România a adaugat ca obiectivele principale ale companiei sunt reîntoarcerea pe crestere si o activitate echilibrata, si s-a aratat optimist în ceea ce priveste perspectivele de crestere ale companiei.

„Vom creste mai accelerat pe unele categorii si mai putin accelerat pe altele. Ramânem optimisti, pentru ca sunt oportunitati. Trebuie sa creasca puterea de cumparare pentru ca asa va veni cresterea. Vrem sa câstigam cota de piata. Vom reveni pe crestere cât de curând”, a aratat de Froment.

Referitor la posibilitatile de crestere a puterii de cumparare, seful companiei a mentionat majorarea venitului net si scaderea inflatiei.

Portofoliul Nestle Romania cuprinde cereale pentru micul dejun si batoane de cereale, bauturi calde, divizia Nestle Professional, dulciuri, înghetata, produse culinare, produse pentru sugari si hrana pentru animale. Înafara segmentului de bauturi calde (Nescafe, Nesquick) care reprezinta 26% din business, celelalte categorii de produse au un aport între 7% si 12%.

„Nu avem o categorie dominanta, avem un portofoliu echilibrat. Cele mai multe dintre branduri sunt lideri pe categoriile lor”, a spus seful Nestle România.

El a adaugat ca sunt segmente care au înregistrat cresteri, precum mâncarea pentru animalele de companie, dulciurile, cerealele, produsele culinare, dar si segmente care scad, precum înghetata sau cafeaua solubila.

„Vânzarile de mâncare pentru animalele de companie înregistreaza un boom, cerealele cresc, dulciurile îsi continua cresterea, produsele culinare cresc, în schimb produsele pentru sugari nu mai cresc cu viteza de alta data, pentru ca a scazut si numarul nasterilor, înghetata a scazut pentru ca anul acesta vremea nu a fost buna, si cafeaua solubila scade, din cauza trecerii de la comertul traditional la cel modern”, a explicat directorul general al Nestle România.

Nestle a intrat pe piata româneasca în 1995, în 2000 a cumparat fabrica de napolitane Joe de la Timisoara, unde ambaleaza si cafeaua solubila Nescafe, iar în 2006 a achizitionat Delta Ice Cream, care avea o unitate de productie lânga Bucuresti. În 2008, compania a transferat productia în Bulgaria.

„Am investit în România si vom continua sa investim, sa ne îmbunatatim fabrica. (…) Exportam napolitanele Joe în circa cinci state. În Grecia si Bulgaria merg foarte bine. Am putea avea planuri pentru viitor (de crestere a exporturilor – n.r.)”, a mai spus de Froment.

Compania are în prezent 928 de angajati în Bucuresti si în Timisoara.

Grupul Nestle a lansat vineri la nivel european un program pentru sustinerea tinerilor în integrarea pe piata muncii, rata somajului în rândul persoanelor cu vârste de pâna la 25 de ani fiind de 23%.

Acest demers vizeaza crearea a peste 20.000 de oportunitati pentru tinerii cu vârste de pâna la 30 de ani din Europa, în urmatorii trei ani, reprezentate de 10.000 de locuri de munca si 10.000 de stagii de practica în diverse sectoare, precum productie, administratie, resurse umane, vânzari, marketing, finante, inginerie sau cercetare din cadrul companiei Nestle.

În România, Nestle România va crea 180 de oportunitati profesionale, respectiv 75 de locuri de munca si 105 programe de internship.

Herve de Froment este director al Nestle România de la începutul acestui an.

Grupul elvetian Nestle este prezent în 86 de tari, cu un numar de 468 de fabrici si 300.000 de angajati. Ana Maria Petcana, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie