Remus Borza nu va mai candida la alegerile pentru numirea noilor membri ai Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica

 

Remus Borza, presedintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica si omul care a scos compania din insolventa nu va mai candida la alegerile pentru numirea noilor membri ai Consiliului. El spune ca vrea sa mai lase locul si altora

remus-borzaRemus Borza nu va candida pentru un nou mandat la alegerile pentru selectarea noilor membri ai Consiliului de Administratie al societatii, a precizat acesta. Borza este acum presedintele Consiliului, functie pe care a preluat-o din iulie, de când compania a iesit din insolventa, anterior fiind administrator judiciar al acesteia.

Informatia a fost furnizata de Borza în cadrul unui seminar pe teme energetice în care Borza s-a referit la el ca “dictator la Hidroelectrica, omul care din Cenusareasa companiilor de stat, cu pierderide 600 de milioane de lei, în 2011 si 2012, o lasa în 2013 cu un profit de 700 de milioane de lei la primele 9 luni si care va încheia anul cu peste 200 de milioane de euro profit”.

Întrebat de motivele pentru care nu mai vizeaza un nou mandat în fruntea celui mai mar eproducator de curent din România, Borza a precizat ca el considera ca si-a facut treaba si ca este momentul sa se concentreze si pe alte domenii. „Las pe altii. Sper sa se aleaga numai oameni competenti”, arata acesta

Ca administrator judiciar, Borza si-a trecut în cont ruperea contractelor cu „baietii destepti”- traderii de energie ce beneficiau de contracte pe termen lung de furnizare de energie la preturi sub cost ce au provocat companiei pierderi de sute de milioane de euro în ultimii ani. Borza a taiat si din contractele de achizitii ce nu se justificau economic si a sistat unele investitii nerentabile. Totodata, Borza a trecut si la restructurari masive: 1.000 de angajati au fost demisi, din cei 5.200 câti avea Hidroelectrica.

Din onorariile de administrare judiciara percepute, firma lui Borza Euro Insol a încasat peste 3 milioane de euro.

Remus Borza este avocat specializat în insolvente. În portofioliul sau se mai afla compania imobiliara Asmita Garden si fabricile Uztel si Vulcan.

Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica este structura care supervizeaza activitatea companiei, numeste Directoratul si aproba bugetul de venituri si cheltuieli al producatorului de energie. Conducerea executiva a companiei este asigurata de Directorat. Florin Cojocaru, economica.net

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie