Peste 7.000 de profesori au protestat pentru alocarea a 6% din PIB pentru educatie
Peste 7.000 de cadre didactice au protestat miercuri în Capitala, participând au plecat în mars de la Guvern spre Parlament. Manifestantii din primul rând al coloanei au purtat tricouri inscriptionate cu litere care formeaza mesajul „SALVATI EDUCATIA”. Protestul s-a încheiat în Piata Constitutiei, la ora 14.00, nefiind înregistrate incidente.
Traseul marsului este Calea Victoriei – Pod Natiunile Unite – bd. Natiunile Unite – bd. Libertatii – Piata Constitutiei.
Circulatia rutiera este restrictionata atât pe acest traseu, cât si pe strazile adiacente.
La protestul organizat de Federatia Sindicatelor Libere din Învatamânt (FSLI) s-au adunat miercuri dimineata, în Piata Victoriei, dascali din Capitala si din numeroase judete, care au venit cu fluiere, steaguri si pancarte cu mesaje printre care „Fara scoala = popor analfabet” si „Respectati resursa umana din educatie sau va pleca”.
Unul dintre profesori, îmbracat ca un cersetor, a avut un banner pe care scria „Murim noi, muriti si voi”.
Manifestantii au scandat „Solidaritate!”, „Greva generala!”, „Fara educatie, moare orice natie”, „Sase la suta!” si „Legea respectati, 6 alocati”, dar si împotriva Guvernului – „Guvernul USL e la fel ca PDL”, „Mincinosii!” si „Jos guvernul mincinos!”.
Liderul FSLI, Simion Hancescu, a anuntat ca sindicalistii vor înainta „un apel” la Guvern, prin care cer respectarea programului de guvernare.
Tot Hancescu a spus ca saptamâna viitoare ar putea fi organizat un referendum în rândul cadrelor didactice, cu privire la declansare grevei generale în perioada alegerilor europarlamentare sau înainte de încheierea anului scolar.
La protest a venit si liderul Aliantei Nationale a Organizatiilor Studentesti din România (ANOSR), Mihai Dragos, care a anuntat ca studenti din Capitala si din alte centre universitare sustin revendicarile profesorilor si sprijina manifestatia acestora, printr-o greva japoneza.
Traficul în Piata Victoriei a fost blocat partial, circulatia fiind dirijata de mai multi politisti de la Rutiera.
„Daca si dupa aceasta ampla actiune vom fi tratati cu aceeasi ignoranta, dascalii vor fi nevoiti sa închida scolile”, a declarat anterior presedintele FSLI, Simion Hancescu.
În 30 octombrie, dupa ce peste 400 de membri ai FSLI au pichetat timp de trei zile sediile Guvernului si USL, reprezentantii federatiei au anuntat ca actiunile nu au dus la niciun rezultat, iar atitudinea guvernantilor împinge profesorii spre protestul final – greva generala.
Si sindicalistii federatiilor „Spiru Haret” si „Alma Mater” au protestat în Bucuresti, luni, printr-un pichet la Palatul Parlamentului.
Sindicalistii FSLI cer alocarea din 2014 a minimum 6% din PIB pentru educatie, conform articolului 8 din Legea educatiei, si cresterea ponderii cheltuielilor de personal pentru învatamânt în totalul cheltuielilor de personal din sectorul public.
De asemenea, sindicalistii cer modificarea Legii educatiei, inclusiv în ceea ce priveste statutul personalului didactic, astfel încât sa se elimine discriminarile existente în prezent si sa duca la cresterea calitatii actului de instructie si educatie si a gradului de implicare a cadrelor didactice în luarea deciziilor.
Reprezentantii FSLI sustin ca principalele modificari care se impun sunt: reintroducerea normei de predare de 16 ore pe saptamâna pentru personalul didactic care are peste 25 de ani vechime în învatamânt si gradul didactic I; decontarea cheltuielilor cu naveta cadrelor didactice de la bugetul de stat, prin Ministerul Educatiei; introducerea prevederilor Legii 315/2006 privind stimularea achizitionarii de carti sau programe educationale pe suport electronic; reintroducerea sporului de doctorat; posibilitatea pensionarii anticipate, cu cel putin trei ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fara diminuarea cuantumului pensiei; acordarea gradatiei de merit si pentru personalul didactic auxiliar, precum si introducerea posibilitatii dobândirii de catre cadrele didactice a celei de-a doua specializari, prin programe de conversie profesionala, cu finantare de la bugetul de stat.
Sindicalistii mai cer adoptarea unei legi de salarizare prin care salariile profesorilor debutanti sa creasca cu 50 la suta, iar raportul dintre salariul de baza maxim al functiei didactice si cel minim sa fie de 2:1.
„Aceasta este singura solutie pentru ca meseria de dascal sa devina motivanta si tinerii performanti sa fie atrasi catre cariera didactica”, sustin reprezentantii FSLI. Aurelia Alexa, Elvira Gheorghita, mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!