Medicii rezidenti isi vor completa veniturile prin burse in valoare de 100 sau 150 de euro, iar salariile debuntatilor din invatamant vor creste substantial
Medicii rezidenti vor beneficia, de anul viitor, de burse în valoare de 100 sau 150 de euro, iar salariile profesorilor debutanti vor creste peste rata inflatiei prognozata pentru anul viitor, a declarat marti, la Antena 3, ministrul Finantelor Publice, Daniel Chitoiu.
„Medicii rezidenti vor beneficia de burse si profesorii bugetari vor beneficia de cresteri salariale mai mari decât rata inflatiei, substantial mai mari. Bursa pentru medicii rezidenti va fi de 100 sau 150 de euro, impozabil. Sunt 14.100 de medici rezidenti în spitalele din subordinea Ministerului Sanatatii si din subordinea autoritatilor locale. Anvelopa pentru cresterea salariala este de 500 milioane lei. Din aceasta suma 220 milioane lei vor fi pentru cresterea salariului minim. Diferenta o alocam catre aceste categorii socio-profesionale. Impactul bugetar este între 80 si 120 milioane lei la rezidenti, în functie de cât va fi bursa, 100 de euro sau 150 de euro. Diferenta o vom da în sistemul de învatamânt. Saptamâna viitoare vom da cresterile si cifra exacta a beneficiarilor”, a explicat Chitoiu.
Acesta a precizat ca în negocierile cu Fondul Monetar International, Comisia Europeana si Banca Mondiala nu au fost stabilite cheltuielile pe fiecare minister în parte, ci au fost negociate „cifrele mari, macroeconomice, cât sa alocam pentru învatamânt, cât pentru sanatate”.
„Saptamâna viitoare, în urmatoarele doua saptamâni, o sa construim bugetul pentru 2014”, a spus ministrul Finantelor.
Daniel Chitoiu a mentionat, totodata, ca anul viitor salariul minim va creste de la 800 lei la 900 lei, în doua etape: de la 800 la 850 lei de la 1 ianuarie si de la 850 lei la 900 lei de la 1 iulie, iar pensiile se vor majora cu 3,76% de la 1 ianuarie 2014.
Potrivit ultimului raport al Fondului Monetar International, inflatia va continua sa scada în 2014, pâna la 3% la finele anului. Banca Nationala a României (BNR) a modificat în jos, la 3,1%, prognoza de inflatie pentru finalul acestui an, la fel ca si la finele anului viitor.(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!