Senatul a adoptat ordonanta prin care fostii diplomati vor beneficia lunar de o indemnizatie diplomatica

 

Plenul Senatului a adoptat, în sedinta de luni, Ordonanta nr. 96/2013 privind acordarea de drepturi unor membri ai Corpului diplomatic si consular al României care prevede crearea unei noi institutii judiciare – indemnizatia diplomatica – care se acorda, lunar, fostilor diplomati care la finele lunii august 2010 erau pensionari.

Senatul Romaniei 1Indemnizatia este acordata pentru activitatea acestora „desfasurata în interesul României, în conditii grele, vatamatoare, de uzura fizica si psihica”.

În proiectul de lege se precizeaza faptul ca „membrii Corpului diplomatic si consular al României, cu o vechime neîntrerupta de cel putin 15 ani în Ministerul Afacerilor Externe, care la data de 31 august 2010 erau pensionari, pot beneficia de o indemnizatie diplomatica în cuantum lunar de maximum 3.571 lei. Indemnizatiile diplomatice se pot acorda pentru un numar maxim de 250 de persoane. Conditiile de acordare de catre MAE, precum si cuantumul indemnizatiei diplomatice se stabilesc prin ordin al ministrului de Externe”, se arata în proiectul de lege.

Indemnizatia diplomatica este supusa impozitului pe venit, iar plata acesteia se realizeaza din bugetul aprobat Ministerului Afacerilor Externe.

Proiectul a fost aprobat de Senat, în calitate de prima Camera sesizata, cu 69 de voturi pentru, 20 de voturi împotriva si 14 abtineri.(AS – autor: Catalina Barbu, editor: Mihai Simionescu), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie