A zecea duminica de proteste fata de proiectul Rosia Montana

 

Protestatarii fata de proiectul minier de la Rosia Montana, dar si fata de exploatarea gazelor de sist, în majoritate tineri, s-au adunat, duminica seara, vizavi de Universitate, pe trotuarul cu statui, si au pornit în mars spre Cotroceni, pe carosabil, circulatia fiind blocata.

protest rosia montana1Peste 1.000 de persoane au manifestat aproximativ 10 minute la Palatul Cotroceni, strigând „Uniti, salvam toata România”, „Jos hotia”, „Demisia” si „Jos Basescu , Ponta si Antonescu”.

Protestatarii au mers apoi în complexul Regie si au îndemnat studentii sa li se alature, timp de aproape o ora, strigând: „Si voi, si voi, veniti cu noi”, „Iesiti din casa, daca va pasa” si „Uniti, salvam Rosia Montana”. Studentii au iesit la balcoane, dar au si coborât din camere, cei mai multi limitându-se la a privi manifestatia.

Reluând marsul, ei au ajuns si la Parlament, unde au fluierat si strigat: „Hotii! Hotii!” si „Demisia”.

În Piata Unirii, trei tineri au aprins torte fumigene colorate, unul fiind ridicat de doi ofiteri în civil ai Jandarmeriei si dus într-o duba, în timp ce ceilalti doi s-au pierdut în multime. Unii protestatari s-au tinut dupa cei doi ofiteri si i-au huiduit pâna la duba.

Totodata, au avut loc, pentru scurt timp, si îmbrânceli între câtiva manifestanti si fortele de ordine, protestatarii din jur strigând „Fara violenta” si reluând în mod pasnic marsul spre Universitate.

Protestatarii au purtat steaguri nationale si pancarte cu mesaje precum: „Cianura si fractura ne alimenteaza ura”, „Depontaminati România”, „Mii de caschete si de bulane. Pazesc la protest. Hotii fura din paduri, vama, Guvern si Parlament!!! Incompetenta sau tradare?”, „Opriti genocidul poporului român” si „Rezistenta civila nu v-arata mila”.

De asemenea, ei au scandat „Uniti, salvam Rosia Monana”, „Rosia, Rosia, vine revolutia”, „Nu corporatia face legislatia” si au cântat imnul „Desteapta-te, române!”, intonat si la un megafon.

Din 1 septembrie, în Capitala si în mai multe orase din tara au loc proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Rosia Montana.

Manifestantii cer retragerea proiectului de lege care reglementeaza exploatarea minereurilor din perimetrul Rosia Montana, anularea contractului cu Rosia Montana Gold Corporation (RMGC), interzicerea exploatarilor cu cianuri în România, introducerea zonei Rosia Montana în patrimoniul UNESCO si demiterea celor patru initiatori ai proiectului de lege, ministrii Dan Sova, Rovana Plumb, Daniel Barbu si directorul ANRM Gheorghe Dutu. Catalin Lupasteanu, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie