Ministrul Economiei va trimite Corpul de Control la companiile subordonate

 

Ministrul Economiei, Andrei Gerea, va lua la puricat activitatile tuturor companiilor subordonate. Cine nu îsi face treaba va pleca acasa, ameninta ministrul. În plus, scaunele sefilor companiilor de stat se clatina.

andrei gerea1Andrei Gerea a declarat pentru cotidianul PUTEREA ca, odata instalat în fruntea Ministerului Economiei, vrea sa examineze atent activitatea si eficienta fiecarei companii în parte pe care o are în subordine. „Cine nu îsi face treaba va fi dat afara”, ameninta ministrul. Mai mult, anumiti sefi de companii vor fi dati afara.

„În perioada imediat urmatoare voi trimite Corpul de Control la companiile de care ma ocup. Vreau sa vad cine îsi face treaba, iar cine nu munceste va fi dat afara. De asemenea, cât de curând, vom schimba conducerile în câteva institutii subordonate”, a spus Gerea, pentru PUTEREA.

În prezent, ministrul Economiei are în subordine circa 30 de companii, agentii si institutii, însa jumatate dintre acestea au probleme. Cea mai importanta este cu siguranta Oltchim, pentru care autoritatile încearca de zor sa gaseasca un „investitor serios”. Privatizarea combinatului chimic se va finaliza în februarie 2014, daca nu se va gasi capital de lucru sau abia în iunie 2014, daca acesta va fi gasit.

Indicele de competitivitate, de trei ori mai mic decât media UE

Ministerul Economiei a lansat ieri în dezbatere publica Strategia Nationala de Competitivitate. În România, indicele de competitivitate este de 0,31, de trei ori mai mic decât media din Uniunea Europeana, care este de 1, spune secretarul de stat din Ministerul Economiei, Adrian Ciocanea. În opinia sa, România are în acest moment trei vulnerabilitati: eficienta energetica, indexul inovarii si productivitatea în industria prelucratoare.

La rândul sau, ministrul Andrei Gerea, a precizat ca indicele de competitivitate a crescut de la 0,13 în 1991, la 0,29 în 2007 si la 0,31 în acest an.

Potrivit reprezentantilor Ministerului Economiei, din 100 cei mai mari exportatori ai tarii, care asigura 52% din totalul exporturilor, 96 de companii sunt straine. De asemenea, din totalul cifrei de afaceri, 72% este produsa de filialele multinationalelor. Totodata, din cele 34 de subramuri industriale, 25 au lider cu capital strain.

“Aici este o discutie: multinationalele sunt competitive si la noi sau doar în tarile-mama?”, se întreaba secretarul de stat.

Cel mai mare indice de competitivitate este înregistrat în judetul Arges, dupa care în Bucuresti si Timisoara. La capitolul exporturi, 17% sunt din Bucuresti, 10% din Arges, 9% din Timis, 5% Constanta, 4% Bihor. Judetele Calarasi, Ialomita, Mehedinti, Neamt, Olt si Teleorman nu au exporturi de tehnologie înalta, potrivit lui Ciocanea.

Pe de alta parte, ministrul Economiei apreciaza ca Strategia Nationala de Industrializare va fi gata pâna la mijlocul anului viitor. În prezent, oficialii ministerului discuta cu reprezentantii industriei pentru “a avea o politica industriala corecta”. Alin Oprea, puterea.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie