Inalta Curte de Casatie si Justitie judeca vineri cererea DNA de arestare a milionarului Justin Paraschiv, acuzat de evaziune fiscala
Magistratii Înaltei Curti de Casatie si Justitie judeca vineri cererea procurorilor DNA privind arestarea preventiva a omului de afaceri Justin Paraschiv, pus sub acuzare în dosarul de evaziune fiscala, în care au fost arestate deja 16 persoane.
Procurorii solicita arestarea în lipsa a lui Justin Paraschiv, dupa ce politistii nu l-au gasit la domiciliu. Cu toate ca au existat informatii ca el ar fi fugit din tara, Paraschiv a negat informatia si a declarat ca se va prezenta vineri la instanta suprema.
Justin Paraschiv, prezent în Top 100 cei mai bogati oameni din România, conduce împreuna cu sora lui, Carmina Paraschiv, un grup de firme din domeniul producerii si comercializarii produselor alimentare.
El a fost pus sub acuzare de procurorii DNA pentru initiere, constituire sau aderare la un
grup infractional organizat si evaziune fiscala, firmele sale fiind acuzate ca au adus un prejudiciu statului de peste 50 milioane lei (10 milioane euro).
Procurorii sustin ca Justin Paraschiv face parte din gruparea formata din oameni de afaceri români si de origine araba, condusa de Moubarak Mahmoud Sleiman, care a pus la punct un amplu mecanism prin care se eluda plata unor taxe catre bugetul de stat prin comercializarea de produse din carne, folosind societati comerciale de tip fantoma.
Un rol important în aceasta retea îl detine grupul de firme Carmistin, ce îi apartine lui Justin Ovidiu.
Anchetatorii au descoperit ca firma Carmistin SRL a fost implicata în circuite comerciale fictive prin interpunerea unor societati comerciale având sedii sociale în diferite tari ale Uniunii Europene cum ar fi Ungaria, Bulgaria si Grecia, sau societati comerciale cu sediul social situat în România, la care asociati si administratori sunt în general cetateni de origine araba.
Din grupul Carmistin fac parte mai multe companii, folosite de Justin Paraschiv în aceste circuite evazioniste: SC Carmistin SRL cu sediul în Mizil si Bucuresti; SC Uncom Food Market SRL cu sediul în satul Fulga, judetul Prahova (firma unde actionar este Andreea Tiganila, însa este controlata de Justin Paraschiv); SC Bioland Processing SRL cu sediul în Câmpina; SC Ana&Cornel SRL cu sediul în Mizil (Prahova); SC Pajo Holding SRL cu sediul în satul satul Ciresanu, comuna Baba, judetul Prahova; SC Noua Invest SRL; SC Ladrisi Group SRL cu sediul orasul Babeni, judetul Vâlcea; Best Meat International KFT si Frigo Erd, ambele înregistrate în Ungaria.
ANAF a descoperit ca firmele controlate de Justin Paraschiv erau implicate într-un circuit evazionist, prin care, în acte, produsele apareau ca fiind achizitionate din Olanda, Germania, Franta si alte tari din spatiul comunitar, dupa care erau aduse în România si apoi livrate în Ungaria la cele doua firme, Best Meat International KFT si Frigo Erd, controlate tot de Justin Paraschiv.
În realitate, produsele ramâneau în România si erau descarcate în depozitele firmei Carmistin SRL.
Tot în acte, apareau produse ca fiind achizitionate din state din Vestul Europei, trecute apoi prin cele doua firme din Ungaria, destinatari fiind firme din Bulgaria sau Grecia, controlate de ceilalti membrii ai gruparii, însa carnea ajungea de fapt tot în depozitele din România.
Prin aceste operatiuni fictive, firmele lui Justin Paraschiv se sustrageau de la plata unor taxe catre bugetul de stat, în special TVA.
Procurorii au calculat ca numai pentru anul 2011, societati de tip fantoma au furnizat marfa catre Carmistin SRL în valoare totala de 139.821.946 lei, iar suma pentru care nu s-a platit TVA este de 33 milioane lei.
Concluzia anchetatorilor este ca grupul de firme Carmistin a actionat în cursul anilor 2011-2012 în mod unitar si coordonat folosind circuite comerciale fictive formate din societati fantoma în scopul sustragerii de la plata taxelor si impozitelor datorate statului, prejudiciul fiind de 50.282.077 lei (33.571.510 lei în anul 2011 si 16.710.567 lei în anul 2012).
În acest dosar, au fost deja arestate 16 persoane, printre care se afla procurorul Angela Nicolae si fiul acesteia, Daniel Nicolae, dar si cetateni de origine araba.(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!