Curtea Constitutionala: Intregul act normativ care reglementeaza Noul Cod al Insolventei este neconstitutional

 

Curtea Constitutionala (CCR) a declarat ca intreaga OUG nr. 91/2013 privind insolventa este neconstitutionala si a admis, de asemenea, exceptia de neconstitutionalitate ridicata direct de Avocatul Poporului referitoare la doua articole din ordonanta, se arata in decizia Curtii publicata astazi pe site-ul institutiei. Desi decizia a fost data publicitatii aceasta nu produce inca efecte juridice, ci trebuie sa fie publicata in Monitorul Oficial. Astfel, pana la acea data, Noul Cod al Insolventei este inca in vigoare.

curtea constitutionalaCCR a constatat ca intregul act normativ care reglementeaza Noul Cod al Insolventei este neconstitutional, se mentioneaza in decizia Curtii publicata astazi pe pagina sa de internet.

De asemenea, Curtea Constitutionala a admis ca cele doua articolele contestate de Avocatul Poporului, si anume cele care stabilesc ca noua legislatie privind insolventa se aplica retroactiv si ca radiourile si televiziunile aflate in insolventa nu vor putea emite pana cand nu li se vor aproba planurile de reorganizare, incalca Constitutia, din urmatoarele motive:

  • nu respecta obligatoriu legile,
  • nu sunt suficient de clare,
  • nu sunt previzibile.

Avand in vedere incalcarea acestor drepturi fundamentale, Curtea si-a extins controlul de constitutionalitate si prin raportare la alte prevederi din Legea fundamentala, si anume la cele legate de situatiile extraordinare in care Guvernul poate emite ordonate de urgenta, se arata in decizia Curtii.

Astfel, CCR a constatat ca urgenta adoptarii OUG nr. 91/2013 de catre Guvern nu a fost motivata de necesitatea reglementarii intr-un domeniu in care legiuitorul primar nu a intervenit.

Cu alte cuvinte, atata timp cat nu sunt indeplinite conditiile pentru adoptarea unei ordonante de urgenta, Guvernul nu poate interveni intr-un domeniu deja reglementat de Parlament, se precizeaza in documentul citat.

Avand in vedere ca OUG nr. 91/2013 incalca dispozitiile art.115 alin.(4) si (6) din Constitutie referitoare la situatiile in care Guvernul poate adopta acte in regim de urgenta, CCR a constatat ca celelalate articole din ordonanta care nu au fost atacate de Avocatul Poporului nu ar mai putea produce efecte juridice dupa intrarea sa in vigoare, intrucat neconstitutionalitatea extrinseca determina neconstitutionalitatea intregii reglementari.

Concret, CCR a decis ca intregul Cod al Insolventei este neconstitutional.

In acelasi timp, CCR a atras atentia ca neconstitutionalitatea prevederilor OUG nr.91/2013 nu are ca efect aparitia unui vid legislativ, ci determina reintrarea in fondul activ al legislatiei a actelor abrogate, dupa publicarea deciziei Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial.

Adica, in momentul in care decizia CCR va fi publicata in Monitorul Oficial, ordonanta va fi suspendata si nu va mai produce efecte juridice si se va aplica vechea legislatie privind insolventa.

Ce se intampla mai departe?

Simona Milos, presedinte al INPPI, a declarat recent pentru AvocatNet.ro ca, pana se publica decizia CCR in Monitorul Oficial, noul cod se aplica in forma adoptata de Guvern si publicata in Monitorul Oficial.

In plus, potrivit Lorenei Stoian de la Predoiu Law Firm, dupa publicarea deciziei CCR in Monitor Codul Insolventei nu se va mai aplica, iar procedura insolventei va fi reglementata de dispozitiile legale anterioare, printre care si cele prevazute in Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.

In perioada in care OUG nr. 91/2013 este suspendata se aplica vechile reglementari abrogate prin ordonanta, dupa cum a explicat CCR in decizia emisa.

Mai exact, este vorba despre urmatoarele acte normative:

  • Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificarile si completarile ulterioare;
  • Legea nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv si mandatului ad-hoc, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 870 din 14 decembrie 2009, cu modificarile ulterioare;
  • Ordonanta Guvernului nr. 10/2004 privind falimentul institutiilor de credit, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2004, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 278/2004, cu modificarile si completarile ulterioare;
  • sectiunile 1-3 ale capitolului III, capitolul IV si art. 83 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiara, falimentul, dizolvarea si lichidarea voluntara in activitatea de asigurari, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 453 din 23 iulie 2013;
  • Legea nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat in domeniul insolventei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 931 din 19 decembrie 2002, cu modificarile si completarile ulterioare;
  • art. 175 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, cu modificarile ulterioare, precum si art. 81 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013;
  • orice alte dispozitii contrare, chiar daca acestea sunt cuprinse in legi speciale.

Puteti consulta decizia CCR AICI. Elena Voinea, avocatnet.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie