Ministerul Finantelor Publice a lansat un site cu informatii privind politica bugetara
Ministerul Finantelor Publice /MFP/, prin ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a anuntat joi lansarea site-ului www.mbuget.gov.ro (www.mbuget.ro), care îsi propune sa ofere informatii în timp real si sa creasca nivelul de transparenta cu privire la politica bugetara si managementul datoriei publice.
Datele sunt prezentate în format accesibil, facilitând accesul publicului la informatii, si sunt grupate în patru domenii tematice – buget, trezorerie si datorie publica, rapoarte analiza si comunicate de presa, precizeaza un comunicat al MFP remis AGERPRES.
Sectiunea buget cuprinde bugetul de stat, influentele rectificarilor bugetare asupra bugetului, evolutia deficitului bugetar, executia bugetara lunara, evolutia numarului salariatilor bugetari în perioada 2008 – 2013, situatia la zi a arieratelor bugetului general consolidat si a arieratelor unitatilor administrativ – teritoriale, evolutia principalilor indicatori economico – financiari realizati de operatorii economici la care statul sau unitatile administrativ – teritoriale sunt actionari unici sau majoritari, precum si clasificatiile bugetare. Executia principalelor bugete care compun bugetul general consolidat (bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetul fondului national unic de asigurari sociale de sanatate si bugetului asigurarilor pentru somaj) va fi prezentata o data la zece zile (decadal).
Sectiunea trezorerie si datorie publica prezinta evolutia si structura datoriei guvernamentale conform metodologiei UE pentru perioada 2004 – 2013, evolutia ratingului de tara, calendarul si anunturile de emisiuni de titluri de stat emise atât pe piata interna cât si pe piata externa, ordinele privind prospectele de emisiuni, curbele de randament ale titlurilor de stat, situatia garantiilor de stat emise între anii 2010 – 2013, lista agentilor economici care au încheiat acorduri de finantare de tip ajutor de stat, precum si stadiul implementarii proiectelor aprobate spre finantare pentru ajutor de stat.
Sectiunea rapoarte analiza contine rapoartele trimestriale privind executia bugetara, rapoartele semestriale privind situatia economica si bugetara, rapoartele anuale cu privire la executia bugetara, strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale 2013 – 2015, precum si rapoartele periodice privind datoria publica.
Site-ul contine si o sectiune de comunicate de presa care vor reflecta evenimentele din domeniul politicii bugetare si managementului datoriei publice.
‘Informatiile prezentate pe site-ul www.mbuget.gov.ro nu se substituie ci completeaza informatiile de pe site-ul www.mfinante.ro. Continutul site-ului www.mbuget.gov.ro este proprietatea Ministerului Finantelor Publice. Constructia noului site precum si administrarea sa nu au presupus si nu vor presupune costuri suplimentare, fiind realizate de angajatii Ministerului Finantelor Publice’, se mai spune în comunicat. (AS-autor:Ady Ivascu, editor: Nicoleta Gherasi), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!