Gigi Becali a fost transferat de la Penitenciarul Jilava la Penitenciarul Poarta Alba
Gigi Becali a fost transferat, marti, de la Penitenciarul Jilava la Penitenciarul Poarta Alba din judetul Constanta, dupa ce Administratia Penitenciarelor i-a aprobat cererea în acest sens, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtatorul de cuvânt al Penitenciarului Jilava, Cristian Micu.
„El a depus o cerere pentru transfer la Poarta Alba, care a fost aprobata, pentru data de 29 octombrie”, a precizat, la rândul sau, purtatorul de cuvânt al Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP), Monica Pana.
Cererea finantatorului Stelei a fost aprobata în baza articolului 31, alineatul 1, din Legea 275/2006 privind executarea pedepselor, care precizeaza ca „transferarea persoanelor condamnate în alt penitenciar, ca urmare a schimbarii regimului de executare a pedepselor privative de libertate sau pentru alte motive întemeiate, se dispune, la propunerea comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate sau la cererea persoanei condamnate, cu avizul comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, de catre directorul general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor”.
La 26 august, Becali a cerut transferul de la Penitenciarul Bucuresti Jilava într-o alta unitate de detentie.
El a explicat în 1 octombrie, la judecarea recursului fata de contopirea pedepselor, ca nu se întelege cu conducerea Penitenciarului Jilava, motiv pentru care doreste transferarea sa la Poarta Alba.
În 20 mai, Gigi Becali a fost condamnat definitiv de instanta suprema la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apararii Nationale (MApN). Alaturi de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apararii Victor Babiuc si fostul sef al Statului Major General Dumitru Cioflina. Cei trei au fost încarcerati în 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar în 10 iunie au fost transferati la Penitenciarul Jilava.
Becali mai are doua condamnari definitive, dispuse anul acesta tot de instanta suprema, respectiv una de trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul sechestrarii celor care i-au furat limuzina, si una de trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, pentru dare de mita si fals în înscrisuri sub semnatura privata.
În 27 iunie, Tribunalul Bucuresti a decis, dupa ce a judecat cererea de contopire a pedepselor lui Becali, sa îi aplice acestuia un spor de sase luni de închisoare, finantatorul Stelei având astfel o condamnare de trei ani si jumatate de detentie.
Becali a contestat decizia la Curtea de Apel Bucuresti, recursul urmând sa fie judecat la 1 octombrie. Decizia a fost atacata cu recurs si de Directia Nationala Anticoruptie (DNA), care ceruse un spor de pedeapsa de un an, pe motiv ca Becali a comis o pluralitate de infractiuni, cu grad ridicat de pericol si în participatie penala cu un anturaj infractional.
În 19 iunie, cererea lui Gigi Becali de întrerupere pentru trei luni a pedepsei de trei ani de închisoare din dosarul schimbului de terenuri cu MApN a fost respinsa de Tribunalul Bucuresti, hotarârea fiind atacata la Curtea de Apel Bucuresti, care, în 14 august, a respins recursul formulat de finantatorul Stelei.
La 10 iulie, cererile lui Gigi Becali si Dumitru Cioflina de schimbare a regimului de detentie din semideschis în deschis, astfel încât sa poata fi lasati sa iasa din penitenciar între anumite ore, au fost respinse de Judecatoria Sectorului 5, hotarârea instantei fiind definitiva.
Doua zile mai târziu, o alta solicitare a lui Becali, de învoire pentru a participa la înmormântarea matusii sale, a fost respinsa de conducerea Penitenciarului Jilava.
Tot în iulie, Gigi Becali a vrut sa se înscrie pentru admiterea la Facultatea de Teologie a Universitatii Bucuresti, însa nu a primit acordul necesar de la Arhiepiscopie, deoarece se afla în detentie, iar institutia de învatamânt superior are numai cursuri de zi. Otilia Ciocan, mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!