CEDO in Romania
În urma cu o saptamâna am participat la un eveniment organizat de Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, cu tema “Rolul parlamentelor nationale în implementarea hotarârilor CEDO”. Am scris de multe ori aici pe blog despre CEDO si despre diferite hotarâri care puneau în atentie probleme de interes, care au avut impact asupra evolutiei jurisprudentei instantelor.
Acum îmi propun sa facem o discutie despre implementarea hotarârilor CEDO, pe unde trec dupa ce sunt pronuntate si cum îsi obtine cetateanul satisfactia dupa ce a câstigat.
Sunt convinsa ca îmi împartasiti parerea ca drepturile omului si tot ceea ce implica ele trebuie cunoscute si aparate în primul rând la nivel national. O idee frumoasa, însa ce institutie constituie puntea de legatura între statul român si CEDO? Putini stiu ca în România exista institutia Agentului guvernamental pentru CEDO, o institutie aflata în subordinea Ministerului Afacerilor Externe.
Agentul guvernamental pentru CEDO coopereaza cu institutii precum Agentia Nationala a Functionarilor Publici, Ministerul Justitiei, Ministerul Finantelor Publice, Uniunea Nationala a Executorilor Judecatoresti din România, Ministerul Administratiei si Internelor, pe care le invita frecvent sa ofere detalii cu privire la progresele realizate si la masurile suplimentare care se impun pentru a raspunde cât mai rapid cerintelor impuse de CEDO.
În plus, în cadrul Camerei Deputatilor, începând din noiembrie 2009 functioneaza Subcomisia parlamentara privind monitorizarea executarii hotarârilor CEDO, o idee promovata si sustinuta de Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei care considera ca implicarea Parlamentelor nationale în problema implementarii deciziilor CEDO este extrem de importanta.
Structura aceasta a aparut dintr-un motiv foarte clar: o parte din masurile pe care statul trebuie sa le adopte în vederea executarii unei hotarâri sunt generale sau de natura legislativa. Adica, de cele mai multe ori, pentru ca România sa nu mai sufere condamnari la CEDO, e nevoie sa schimbam anumite aspecte ce tin de cadrul legal.
Si poate cel mai bun exemplu e problema ce priveste legislatia din domeniul restituirii imobilelor preluate abuziv. Cred ca se cuvine sa mentionez ca Ministerul Finantelor Publice efectueaza plata reparatiei echitabile si a celorlalte cheltuieli stabilite prin hotarârea Curtii sau prin conventia de rezolvare pe cale amiabila, în baza dispozitiei scrise a ministrului afacerilor externe. Ca urmare a unei adrese pe care am trimis-o acestui minister, am descoperit ca în perioada 2008-2010 s-au platit în medie 45.000.000 lei, iar în 2011 sumele au început sa scada, fiind undeva între 8.500.000 lei si 9.000.000 lei. De unde diferenta aceasta enorma? Sumele sunt ridicate pâna în anul 2011 pentru ca pâna în 2010 au ramas definitive hotarârile pronuntate înainte de suspendarea cauzelor din materia restituirii dreptului de proprietate prin hotarârea pilot Maria Atanasiu si altii c. României, din 12 octombrie 2010. Imediat dupa, Parlamentul s-a pus pe treaba, iar legislatia în domeniul restituirii imobilelor preluate abuziv a fost modificata radical prin Legea nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în peioada regimului comunist în România, publicata în M.Of. pe data de 17.05.2013. Noua lege si-a propus sa rezolve problema generata de lipsa de predictibilitate a procedurii în materia restituirii imobilelor preluate abuziv si problema privind acordarea masurilor reparatorii în situatia în care bunurile nu mai pot fi restituite în natura.
Pentru ca rolul Parlamentului e atât de important, cred ca parlamentarii din România ar fi trebuit sa fie familiari cu procedura CEDO si cu Conventia europeana pentru drepturile omului. Legile si actele normative în general trebuie sa respecte prevederile acestei conventii, astfel încât sa se poata evita situatii precum cea despre care am amintit. Acelasi lucru ar trebui sa fie valabil si pentru cei din ministere.
Din nefericire, trebuie sa spun si ca în anul 2011, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a aratat prin Rezolutia nr. 1787 ca România este unul dintre statele care se confrunta cu o serie de probleme în ceea ce priveste implementarea hotarârilor CEDO. Prin rezolutia nr. 1914, de la începutul anului 2013, APCE a confirmat ca România înca se confrunta cu probleme structurale care duc la întârzieri în executarea hotarârilor Curtii, dar a subliniat ca totusi s-au înregistrat si progrese.
Chiar daca lucrurile merg spre mai bine, poate ar fi o idee buna sa fie organizat un training atât pentru parlamentarii români, cât si pentru staff-ul din parlament cu experti de la CEDO si cu specialisti în domeniu. E foarte importanta calitatea informatiei despre cauzele de la CEDO care ajunge la parlamentari si apoi cum este informatia diseminata. Tari precum Olanda, Marea Britanie sau Germania sunt niste exemple foarte bune de practica eficienta în ceea ce priveste punere în executare a deciziilor CEDO. Daca ei reusesc, de ce nu am putea si noi?
România nu trebuie sa se concentreze doar pe hotarârile CEDO în care este direct implicata, ci ar trebui sa fim putin atenti si la ceea ce se întâmpla în alte state, poate reusim sa evitam niste situatii sau sa îndreptam la timp niste probleme structurale pe care le avem si noi si ei.
Autoritatile române propun masuri si le implementeaza cu succes, ceea ce e un semn bun. Arata dorinta de a rezolva problemele care apar din condamnarea României prin hotarârile CEDO si din executarea acestora. Daca am adopta si solutii precum cele pe care le-am mentionat, probabil ca progresul înregistrat ar fi si mai mare. Alina Gorghiu, adevarul.ro
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!