Test de stres realizat de BNR cu privire la posibilitatea deprecierii leului in raport cu euro cu peste 20%

 

Testul de stres realizat de BNR arata ca solvabilitatea în sistemul bancar ar scadea cu patru puncte, la 10,8% în iunie 2015, în conditiile deprecierii leului cu peste 20% si o crestere economica negativa în anii urmatori, dar un numar restrâns de banci mici ar avea nevoie de capital suplimentar.

bnrCel mai recent exercitiu de testare la stres a solvabilitatii efectuat de catre BNR a acoperit o perioada de doi ani, din trimestrul al treilea al acestui an pâna la jumatatea anului 2015 si a avut la baza un scenariu macroeconomic advers caracterizat de o depreciere puternica si persistenta a monedei nationale (peste 20% în raport cu moneda euro) , pe fondul unei cresteri economice negative, al unei cresteri semnificative a costurilor de finantare, al unui climat extern caracterizat de recesiune în zona euro, precum si de o depreciere graduala a monedei euro în raport cu dolarul american.

Datele sunt incluse în asupra Stabilitatii Financiare publicat luni de Banca Nationala a României, a carui forma finala a fost aprobata în sedinta CA al BNR din 17 octombrie 2013, iar analizele au fost realizate folosind informatiile disponibile pâna la 10 octombrie 2013.

„Rezultatele exercitiului arata mentinerea unui nivel adecvat al capitalului în conditiile scenariului, în pofida unei scaderi semnificative a indicatorului de solvabilitate. Astfel, la finele perioadei analizate, indicatorul de solvabilitate ar scadea cu aproape patru puncte procentuale (de la 14,7% în iunie 2013 la 10,8% în iunie 2015). În perioada analizata, ajustarile de valoare pentru deprecierea activelor financiare ar creste cu aproximativ 27% în cazul expunerilor fata de populatie, respectiv cu aproximativ 31% în cazul expunerilor fata de companii”, se mentioneaza în raport.

Pe baza acestui scenariu, un numar restrâns de institutii de credit de talie mica (lipsite de impact sistemic) ar putea avea nevoie de cresterea dotarilor de capital.

„Aspectul poate fi explicat de structura actuala a portofoliului acestei categorii de institutii, cu o pondere în scadere fata de anii anteriori a creditelor în totalul activelor purtatoare de dobânda. Incapacitatea generarii unui profit operational semnificativ (ca prima sursa de acoperire a pierderilor generate de deteriorarea calitatii activelor financiare) este principalul factor care explica rezultatele obtinute în cazul acestor institutii de credit (ponderea cheltuielilor fixe în totalul cheltuielilor operationale este semnificativ mai mare decât în cazul institutiilor de credit de talie mare, ca urmare a economiilor de scala consemnate de cele din urma)”, se explica în document.

Citeste mai departe pe mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie