Organigrama Autoritatii de Supraveghere Financiara se modifica

 

Ordonanta de Urgenta prin care se schimba numarul de membri si conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca membrii si angajatii Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) a fost adoptata de Guvern, in sedinta din 16 octombrie. Aceasta a intrat in vigoare pe 18 octombrie, odata cu publicarea in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 643.

asf1In sedinta din 16 octombrie, Guvernul a aprobat Ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 93/2012 privind infiintarea, organizarea si functionarea Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), precum si pentru modificarea Legii nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania. Aceasta ordonanta a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 643 din 18 octombrie, intrand in vigoare la data publicarii.

Conform noului act normativ, numarul de membri ai Consiliului ASF a fost redus, de la 11 la 9 membri, dintre care cinci membri executivi – un presedinte, un prim-vicepresedinte si 3 vicepresedinti – si 4 membri neexecutivi.

De asemenea, fiecare dintre cei 3 vicepresedinti are atributii specifice corespunzatoare unuia dintre cele 3 sectoare de supraveghere financiara, iar in hotararea Parlamentului Romaniei de numire a acestora se stabileste sectorul de supraveghere financiara pentru care sunt numiti, potrivit OUG.

In plus, noua ordonanta stabileste si urmatoarele conditii pe care trebuie sa le indeplineasca membrii din Consiliul ASF:

  • sa aiba studii superioare de lunga durata, absolvite cu diploma de licenta;
  • sa aiba o experienta profesionala in domeniul financiar, al institutiilor de credit si/sau al institutiilor financiare nebancare de minimum 9 ani de la data absolvirii studiilor universitare;
  • sa nu fie soti si nici rude ori afini pana la gradul al treilea cu Presedintele Romaniei, cu membrii birourilor permanente ale Parlamentului, ai Guvernului sau ai Consiliului de administratie al Bancii Nationale a Romaniei.

Numirea membrilor Consiliului ASF conform noilor conditii se va face de catre Parlament, in termen de 15 zile de la intrarea in vigoare a OUG, respectiv pana pe 1 noiembrie.

Pe 16 octombrie, ca urmare a proiectului de OUG si a fazei in care ajunsese, aproape de aplicare, Daniel Tudor, vicepresedintele ASF, a demisionat din functie, conform presei centrale. Astfel, pdata cu intrarea in vigoare a noii OUG, el a devenit incompatibil cu functia pe care o ocupa, deoarece sotia sa este senator.

Numarul de salariati ai ASF se reduce cu 15%

Conform noii OUG, in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a acesteia intra in vigoare o prevedere de reducere si a numarului de salariati ai ASF. Astfel, numarul total de posturi existente in ASF se va diminua cu circa 15%, de la 718 la 609 posturi.

De asemenea, salariatii ASF nu trebuie sa fie membri in consiliile de administratie, consiliile de supraveghere, directorate sau in comisiile de cenzori, sa nu detina functia de director ori alte functii si sa nu presteze servicii la/pentru urmatoarele entitati, cu exceptia Institutului de Management in Asigurari:

  • cele care vizeaza activitatea intermediarilor in instrumente financiare si a organismelor de plasament colectiv;
  • societatile de administrare a investitiilor;
  • cele care vizeaza activitatea asiguratorilor, reasiguratorilor, intermediarilor in asigurari si reasigurari si a altor activitati in legatura cu acestea;
  • cele care vizeaza sistemul de pensii private, conform Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si ale Legii nr. 204/2006 privind pensile facultative, cu modificarile si completarile ulterioare;
  • societatile de investitii financiare.

In plus, salariatii ASF sa nu vor avea voie sa detina, ei si/sau membrii familiilor lor pana la gradul al doilea inclusiv, direct sau indirect, o participare de peste 5% din capitalul entitatilor prevazute anterior sau din drepturile de vot ori o participatie care sa permita exercitarea unei influente semnificative asupra luarii deciziilor in adunarea generala sau in consiliul de administratie al acestora. In acest sens, la nivelul ASF se va constitui un Registru de Tranzactii Personale in care salariatii ASF au obligatia inregistrarii participatiilor detinute.

Pe langa aceste conditii, salariatii ASF trebuie:

  • sa nu fi facut parte din conducerea unei societati comerciale, care, sub orice forma, si-a incetat activitatea fara a-si respecta obligatiile fata de terti sau care a fost declarata in stare de faliment ca urmare a rezultatelor din perioada in care persoana si-a exercitat mandatul si pentru care aceasta este raspunzatoare;
  • sa nu ocupe functii de conducere in structurile sau organele de conducere, alese sau numite, ale partidelor politice, definite conform statutului acestora, ale organizatiilor carora le este aplicabil acelasi regim juridic ca si partidelor politice sau ale fundatiilor ori asociatiilor care functioneaza pe langa partidele politice.

Persoanele care se afla intr-una dintre situatiile prezentate vor opta, in termen de 30 de zile, pentru incetarea starii de incompatibilitate.

Cu toate acestea, conform noului act normativ, salariatii ASF pot candida pentru exercitarea unei functii in cadrul unei autoritati executive, legislative ori judecatoresti, dar intr-o astfel de perioada, contractul individual de munca se poate suspenda, la cerere acestuia. Alina Botezatu, avocatnet.ro

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie