Oferta prin care statul vrea sa vanda 15% din actiunile Romgaz va incepe marti, cu o zi mai tarziu decat se anuntase initial

 

Oferta prin care statul vrea sa vânda 15% din actiunile Romgaz va începe marti, o zi mai târziu decât au anuntat vineri reprezentantii Departamentului pentru Energie, întrucât legislatia prevede o perioada de doua zile lucratoare între aprobarea prospectului si lansarea operatiunii.

Romgaz 1Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita, si Gabriel Dumitrascu, seful Directiei de privatizare din Departamentul Energie al Ministerului Economiei, au declarat vineri ca oferta de vânzare de la Romgaz ar putea începe luni.

Prospectul ofertei a fost aprobat vineri noaptea de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF), iar oferta va începe marti.

Legislatia pietei de capital prevede ca pot fi facute contestatii în perioada de doua zile între aprobarea prospectului si lansarea ofertei.

Astfel, oferta va începe marti, 22 octombrie, si va dura opt zile lucratoare, pâna pe 31 octombrie.

Statul vrea sa vânda 15% din actiunile Romgaz la preturi între 24 si 32 lei pe titlu, estimând sa obtina între 1,38 miliarde lei (311,7 milioane euro) si 1,85 miliarde lei (415,6 milioane euro), titlurile urmând sa fie vândute atât pe Bursa de la Bucuresti, cât si pe cea de la Londra.

O transa de 15% din actiuni va fi rezervata investitorilor mici, iar diferenta de 85% va fi alocata investitorilor institutionali.

Micii investitori vor beneficia de discounturi pentru subscririle de pâna la 10.000 actiuni. Pentru ordinele plasate în prima saptamâna discountul va fi de 5%, iar din a doua saptamâna reducerea va fi de 3% fata de pretul final, care va fi stabilit în functie de subscrierile investitorilor institutionali.

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita, a afirmat, vineri, ca se asteapta la o suprasubscriere având în vedere ca Romgaz este o companie buna, profitabila si „are viitor”.

Listarea Romgaz va fi prima în care o parte din actiuni va fi vânduta pe piete externe, prin intermediul unor certificate de depozit cu activ suport titlurile din oferta (GDR).

Raportat la pretul minim din oferta, Romgaz este evaluata la 9,25 miliarde lei (2,07 miliarde euro), iar la pretul maxim la 12,33 miliarde lei (2,77 miliarde euro).

Pachetul majoritar de actiuni al Romgaz Medias, respectiv 85,1%, este detinut de Departamentul pentru Energie, iar 14,9% apartine Fondului Proprietatea. Daca statul va vinde pachetul vizat de actiuni, participatia Departamentului pentru Energie la Romgaz se va diminua la 70,1%.

Oferta este intermediata de consortiul format din banca americana Goldman Sachs, Erste, BCR si Raiffeiesen Capital&Investment (RCI).

Romgaz a încheiat primul semestru cu o cifra de afaceri de 1,9 miliarde de lei, în scadere de la aproape 2,2 miliarde de lei în perioada similara din 2012. În acelasi timp, profitul companiei a scazut de la 797 milioane de lei la 622 milioane de lei, potrivit datelor prezentate pe pagina web a companiei. Rezultatele au fost întocmite conform standardelor internationale de contabilitate. Stefan Musgociu, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie