Parlamentul nu va adopta o lege speciala pentru Rosia Montana
Parlamentul nu va adopta o lege speciala pentru Rosia Montana. Proiectul trimis de guvern va avea alt titlu si nicio referire la exploatarea din aceasta zona. Modificarile aduse în comisia speciala pentru Rosia Montana vor merge la vot în plenul Parlamentului.
Comisia parlamentara speciala a schimbat nu doar numele legii, ci si obiectivul acesteia. Actul normativ va fi o lege generala referitoare la toate exploatarile de aur si argint.
Aceasta modificare a fost propusa de social-democratul Florin Iordache.
În aceste conditii, presedintele acestei comisii, social-democratul Darius Vâlcov, a declarat ca acordul dintre statul român si compania Gold Corporation este „treaba guvernului”. „Nu poti da o lege doar pentru cineva”, a declarat Darius Vâlcov.
Întrebat daca s-a consultat cu liderii PSD când s-a luat aceasta decizie, Darius Vâlcov a declarat la Digi24 ca nu.
„Nu este obligatia noastra sa facem asta”, a adaugat Vâlcov. El a explicat ca timp de patru saptamâni comisia a ascultat toate punctele de vedere si a avut acces la toate documentele solicitate, iar decizia de modificare a proiectului trimis de guvern a fost luata de toti cei 18 membri ai comisiei. Vâlcov a precizat ca nu a existat un vot politic pe cele sapte articole votate, existând opinii personale diferite în functie de articol.
„Finalitatea si partea tehnica trebuie sa si-o asume ministerele de resort”, a afirmat Darius Vâlcov la Digi24. digi24.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!