Banca Carpatica si-a gasit investitorul strategic?

 

Banca Comerciala Carpatica (BCC) si-ar fi gasit un investitor interesat sa preia institutia de credit, potrivit unor surse din piata bancara. Informatia a fost infirmata de reprezentantii BCC, care ne-au spus ca, desi presedintele directoratului, Johan Gabriels, a anuntat la finele lunii trecute ca banca se afla în cautarea unui partener strategic care sa o ajute sa îsi creasca rata de adecvare a capitalului, momentan nu a intervenit nimic nou în acest sens. „La momentul actual, nu exista nicio modificare fata de ultima declaratie a domnului Johan Gabriels, CEO Banca Comerciala Carpatica”, ne-au transmis oficialii bancii.

Banca comerciala carpaticaActionarul principal al BCC, Ilie Carabulea, nu a raspuns solicitarii noastre de a comenta informatia vehiculata în piata.

La sfârsitul lunii septembrie, Johan Gabriels anunta ca banca a avut o serie de întâlniri cu potentiali investitori, care si-ar dori sa ramâna în actionariat cel putin cinci ani. „Principalul actionar al Bancii Carpatica (n.r. Ilie Carabulea) este dispus sa îsi dilueze participarea, astfel încât sa putem atrage capital aditional de cel putin 10-30 milioane euro”, preciza presedintele directoratului la momentul respectiv.

Potrivit analistului financiar Dragos Cabat, un anunt de importanta semnificativa, cum este cel al lui Johan Gabriels, apare public, de regula în momentul în care negocierile s-ar fi purtat deja de ceva timp, tranzactia aferenta urmând sa fie finalizata curând.

Cu toate ca presedintele directoratului BCC a spus ca va dura cel putin sase luni pâna sa poata fi încheiat un acord si ca banca va fi foarte atenta în privinta selectiei, „nu ar fi imposibil ca, într-adevar, de la momentul anuntului, Banca Comerciala Carpatica sa îsi fi gasit investitorul”, ne-a precizat analistul financiar.

Pretul actiunilor BCC a fost, pe parcursul sedintei de tranzactionare de ieri, în crestere, încheind ziua în stagnare, la 0,066 lei/unitate.

Ieri au fost realizate 34 tranzactii cu 121.500 actiuni BCC, în valoare de 8.011,65 lei.

Actiunile Bancii Comerciale Carpatica se apreciasera cu peste 17%, în sedintele de tranzactionare de dinaintea anuntului lui Johan Gabriels, brokerii sustinând, la acel moment, ca ar putea fi vorba despre o încredere a investitorilor în activitatea noii conduceri a BCC sau despre o posibila preluare a bancii.

Fondurile de private equity nu reprezinta „neaparat” investitorii cautati, având în vedere ca plasamentele acestora au o durata de viata limitata, iar experienta cu AnaCap nu a fost „prea buna”, potrivit presedintelui directoratului BCC.

În urma cu doi ani, se zvonea ca fondul de private equity AnaCap, specializat pe investitiile în sectorul financiar european, si-ar dori sa cumpere Banca Comerciala Carpatica. Negocierile se pare ca au esuat, însa, din cauza ca Ilie Carabulea, cel mai mare actionar al institutiei de credit, cu o detinere de 41,29%, nu ar fi acceptat pretul oferit, considerându-l prea mic.

Rata de adecvare a capitalului BCC era, la sfârsitul primului semestru al acestui an, de 10,6%, fata de media sectorului bancar, de 14,7%.

Rata de adecvare a capitalului sau indicatorul de solvabilitate, cum mai este cunoscut, se calculeaza ca raportul dintre fondurile proprii de rang 1 si 2 ale bancii si activele ponderate la risc ale acesteia. Capitalul de rang 1 este format din capitalul social, rezervele legale si profitul nerepartizat, iar capitalul de rang 2 – din rezervele din reevaluarea imobilizarilor corporale, titlurile pe durata nedeterminata, alte rezerve, actiunile preferentiale cumulative pe durata determinata si datoriile subordonate.

Potrivit datelor financiare, Banca Comerciala Carpatica a raportat la finalul primului semestru credite brute de 1,6 miliarde lei si depozite de 2,6 miliarde lei.

Alaturi de Libra Internet Bank si Banca Comerciala Feroviara, BCC era, la finele anului trecut, una dintre cele trei institutii de credit din piata cu capital majoritar privat autohton, potrivit raportului anual al Bancii Nationale a României (BNR). Banca Comerciala Carpatica, avea, la finalul anului 2012, un activ net de aproximativ 4,73 miliarde lei, reprezentând o cota de piata de 1,3%. Veronica Placintescu, bursa.ro

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie