Negocierile pentru privatizarea CFR Marfa continua. Partile inca nu au ajuns la un acord

 

Comisia de privatizare a CFR Marfa si Grup Feroviar Român (GFR) nu au ajuns pâna la aceasta ora, în întrevederea de luni, la un rezultat pentru încheierea transferului de actiuni în proprietate privata, cele doua parti aflându-se spre finalul negocierilor.

privatizare cfr marfaPotrivit hotarârii de Guvern privind privatizarea CFR Marfa, termenul pentru finalizarea procesului expira luni, nefiind prelungit de catre Guvern.

Anexa actului normativ prevede ca transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de 51% din actiuni se realizeaza la data îndeplinirii cumulative a cinci conditii: emiterea unei decizii din partea autoritatilor de concurenta; finalizarea de catre vânzator a conversiei creantelor detinute de stat asupra companiei la data semnarii contractului si definitivarea structurii capitalului social al societatii în urma operatiunii; obtinerea de catre vânzator de la finantatorii interni si externi ai societatii a unui acord cu privire la modificarea structurii actionariatului societatii, ca efect al încheierii contractului; creditarea contului vânzatorului cu toate sumele datorate de cumparator si semnarea declaratiei privind transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de actiuni în registrul actionarilor si de actiuni al societatii.

Consiliul Concurentei nu poate da avizul pâna luni, termen limita pentru finalizarea privatizarii CFR Marfa, si va începe analiza doar dupa ce va primi de la GFR informatii care lipsesc din notificarea depusa în urma cu doua saptamâni.

„Noi am primit o solicitare de aprobare a tranzactiei, o notificare, din partea cumparatorului. Solicitarea nu este completa, nu contine elemente importante legate de definirea pietelor, si noi avem nevoie, alaturi de Comisia Europeana, de aceste date pentru a putea face analiza pe fond. Ca atare, noi le-am solicitat sa completeze informatiile depuse. Aveau la dispozitie 20 de zile pentru asta, au trecut deja zece, deci mai au un maxim de zece zile pentru a veni cu informatiile respective. Cu cât vin cu ele mai repede, cu atât noi putem sa demaram analiza noastra”, a declarat joi pentru MEDIAFAX presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu.

Finalizarea vânzarii-cumpararii pachetului de actiuni, constând în plata pretului de cumparare si în transferul titlului de proprietate, va avea loc sub conditia semnarii unui contract de escrow unde cumparatorul sa depoziteze o suma reprezentând 10% din valoarea tranzactiei, precum si a realizarii conditiilor suspensive prevazute anterior.

Pâna în prezent, GFR a platit o garantie de 10 milioane de euro si un avans de 20 milioane de euro, reprezentând 10% din valoarea tranzactiei.

În luna iunie, GFR a fost declarat câstigator în procesul de privatizare a CFR Marfa, oferind un pret de 202 milioane euro pentru 51% din actiuni. mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie