Ministrul Justitiei a decis retragerea propunerii de numire a procurorilor Iuliana Bendeac si Viorel Cerbu

 

Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, a decis, în urma consultarilor avute cu seful Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), Codruta Kovesi, si cu procurorii Iuliana Bendeac si Viorel Cerbu, delegati la conducerea Sectiei pentru combaterea coruptiei, retragerea propunerii de numire a acestora.

Robert CazanciucDe asemenea, Cazanciuc a hotarât înaintarea catre Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a solicitarii de aviz pentru numirea procurorilor Gheorghe Popovici, în functia de sef al Sectiei pentru combaterea coruptiei, si Danut Volintiru, ca adjunct la aceeasi sectie.

Totodata, ministrul justitiei a decis înaintarea catre CSM a solicitarii de aviz pentru numirea în functia de procuror sef adjunct al Sectiei de combatere a infractiunilor conexe infractiunilor de coruptie a procurorului Mariana Alexandru – care ocupase functia de adjunct la Sectia pentru combaterea coruptiei pâna când s-a decis încetarea delegarii ei, odata cu cea a lui Lucian Papici.

Procurorul-sef al DNA Laura Codruta Kovesi a declarat, miercuri, ca înlocuirea procurorilor Lucian Papici si Mariana Alexandru, de la conducerea Sectiei I, a perturbat activitatea directiei, dar principala problema e modalitatea în care s-a facut aceasta înlocuire.

Încetarea delegarii pe functie a procurorilor Lucian Papici, seful Sectiei I din Directia Nationala Anticoruptie (DNA), si Mariana Alexandru, adjunctul acestuia, „a creat o vulnerabilitate si a perturbat cumva activitatea la nivelul DNA”, a spus Kovesi, miercuri seara, la TVR 1.

„Dar nu aceasta este principala problema, ci modalitatea în care s-a facut aceasta înlocuire”, a subliniat Kovesi, aratând ca, de la înfiintarea institutiei si pâna în prezent, nicio delegare în functie nu s-a facut fara o recomandare a procurorului-sef al DNA iar, în cazul de fata, ei nu i s-a solicitat vreo recomandare.

Întrebata daca a discutat cu procurorul general Tiberiu Nitu înainte de ridicarea delegarii celor doi procurori, Laura Codruta Kovesi a spus ca acesta a sunat-o si i-a spus ca au încetat delegarile lui Papici si Alexandru si ca a delegat alti procurori-sefi.

„N-am primit nicio explicatie, nu mi s-au comunicat motivele. Mi-a spus ca e decizia pe care si-o asuma si ca urmeaza sa-mi trimita aceste ordine prin fax”, a precizat Laura Codruta Kovesi.

Procurorul-sef al DNA a mai aratat ca nu are nimic personal cu cei doi procurori care au fost delegati în locul lui Papici si Alexandru – Iuliana Bendeac si Viorel Cerbu – si nu contesta capacitatile acestora, „dar modalitatea în care s-a procedat nu a fost corecta”.

„Cei doi procurori carora li s-a ridicat delegarea au avut o activitate meritorie în acesti ani. În calitate de sefi ai acestei sectii, si-au îndeplinit corespunzator activitatea. Nu mi s-a parut normal ca, dupa sapte zile, fara nicio explicatie, procurorului-sef Papici sa i se înceteze delegarea”, a spus Kovesi.

Totodata, ea a mentionat ca a facut o recomandare scrisa ministrului Justitiei cu privire la persoanele care pot îndeplini functiile de procuror-sef si adjunct la Sectia I, optiunea sa fiind pentru Mariana Alexandru si Lucian Papici. „Am considerat ca acestea sunt cele mai bune propuneri pentru sectia I”, a adaugat Kovesi.

Procurorul general al României, Tiberiu Nitu, a decis, în 2 octombrie, încetarea delegarii procurorului Lucian Papici, sef al Sectiei I din DNA, si a adjunctului acestuia, Mariana Alexandru, în locul lor fiind delegati procurorii Iuliana Bendeac, ca sef de sectie, si Viorel Cerbu, ca adjunct, au declarat pentru MEDIAFAX oficiali ai Parchetului instantei supreme.

Parchetul Înaltei Curti de Casatie si Justitie preciza ulterior, într-un comunicat de presa, ca încetarea delegarii procurorului Lucian Papici si a adjunctei acestuia de la conducerea Sectiei de combatere a coruptiei din DNA a avut în vedere faptul ca ministrul Justitiei a transmis CSM propunerile de numire în functii de conducere la Directie.

În 2 octombrie, la ora 17.09, Nitu a informat Directia Nationala Anticoruptie, printr-un fax, ca delegarea lui Lucian Papici ca sef al Sectiei I din DNA înceteaza cu 2 octombrie, data de la care functia este ocupata de procurorul Iuliana Bendeac, pe o perioada de sase luni.

Încetarea delegarii lui Papici ca sef al Sectiei de combatere a coruptiei din DNA a fost dispusa, dupa ce tot Tiberiu Nitu, în 23 septembrie, dispusese delegarea aceluiasi procuror pe aceeasi functie.

Directia Nationala Anticoruptie a reclamat ca pentru delegarea procurorilor Bendeac si Cerbu la sefia Sectiei de combatere a coruptiei nu a fost solicitata, în prealabil, recomandarea sefului DNA, prevazuta expres de Regulamentul de ordine interioara al Directiei.

Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, a declarat, marti, ca „din decenta” s-a consultat cu procurorul sef al DNA când a facut propunerile pentru functii de conducere la directie, iar aceasta a avut alte optiuni, si anume pe Mariana Alexandru si Lucian Papici.

„M-am consultat, bineînteles, si cu doamna Kovesi când am facut aceste propuneri. Sigur, doamna Kovesi a avut alte prime optiuni, si anume doamna Alexandru si domnul Papici. I-am explicat, din punctul meu de vedere, de ce aceste optiuni nu ar putea fi primite, respectiv faptul ca sotul doamnei Alexandru a fost propus sef de sectie la militara si nu putem avea sot-sotie, din patru functii de conducere, la nivelul sectiilor”, a spus Cazanciuc, dupa sedinta Plenului CSM.

Magistratii Iuliana Bendeac si Viorel Ioan Cerbu urmau sa fie intervievati de Sectia pentru procurori a CSM în 28 octombrie.

Procurorul Lucian Papici a finalizat urmarirea penala în dosarul referendumlui, în care este acuzat vicepremierul Liviu Dragnea.

DNA a anuntat luni ca Liviu Dragnea si alte 74 de persoane – presedinti si membri ai unor sectii de votare din localitati din judetele Teleorman, Vrancea, Gorj si Olt – au fost trimisi în judecata în dosarul cunoscut sub numele de „Frauda la referendum”.

Iuliana Bendac, alaturi de procurorul sef seviciu Gheorghe Popovici, i-a deferit justitiei pe Dan Voiculescu si pe fiica acestuia Camelia, în dosarul în care directorul general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, este acuzat de santajarea administratorului RCS&RDS Ioan Bendei.

Viorel Cerbu a instrumentat dosarul permiselor de la Arges, precum si numeroase cazuri ce au vizat procurori, judecatori, avocati si politisti, iar recent le-a deferit justitiei pe Viorica Dinu si Antonela Costache de la Tribunalul Bucuresti. Valentin Anghel, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie