Piraeus Bank ar putea prelua Bancpost de la Eurobank

 

Piraeus Bank ia în calcul preluarea Bancpost de la Eurobank, în schimbul cedarii subsidiarei din Bulgaria sau a celor din Bulgaria si Serbia, potrivit unui scenariu prezentat într-un plan de reorganizare întocmit la solicitarea Directiei Generale Concurenta a Comisiei Europene, scrie presa elena.

bancpostPlanul Piraeus propune ca bancile elene sa-si consolideze operatiunile din Balcani prin schimburi de sucursale, astfel încât sa ajunga la mase critice pe pietele respective, scrie portalul elen Sofokleous10.

Piraeus considera ca operatiunile din România, Bulgaria, Albania si Cipru sunt viabile si de importanta strategica pentru grup.

Banca a prezentat doua exemple ale modului în care ar putea fi realizate astfel de schimburi între bancile elene.

Astfel, o varianta ar fi un schimb între subsidiara Piraeus din Bulgaria si cea a Eurobank din România, Bancpost.

Un al doilea exemplu prevede un schimb între filialele Piraeus din Bulgaria si Serbia cu filiala Eurobank din România.

Piraeus analizeaza pentru ambele variante impactul schimbului asupra rezultatelor si indicatorilor financiari, noteaza portalul elen.

Perioada de reorganizare s-ar întinde pâna în 2017, cu o revenire pe profit a operatiunilor din strainatate pe parcursul anului 2015.

În timp ce filialele Piraeus din România, Bulgaria, Albania si Cipru sunt considerate strategice, operatiunile din Egipt, Serbia si Ucraina sunt de vânzare.

Cele mai mari banci elene au operatiuni si în România. Astfel, National Bank of Greece detine Banca Româneasca, EFG Eurobank controleaza Bancpost, în timp ce Piraeus Bank si Alpha Bank au operatiuni sub brand propriu.

Cotidianul elen Kathimerini a scris la începutul saptamânii trecute, citând surse apropiate discutiilor, ca bancile din Grecia vor fi nevoite sa-si limiteze operatiunile din Europa de Sud-Est, dupa ce Comisia Europeana le-a cerut sa promita ca nu vor transfera fonduri cu scopul de a-si consolida subsidiarele din regiune.

Tot Kathimerini a scris ulterior ca grupul National Bank of Greece se va retrage de pe pietele din sud-estul Europei, inclusiv România, unde detine Banca Româneasca, în cadrul unui acord al creditorului elen cu Comisia Europeana.

National Bank of Greece a ajuns la un acord cu autoritatile pentru concurenta din cadrul Comisiei Europene conform caruia grupul va pastra participatia majoritara la subsidiara turca Finansbank, dar va renunta la majoritatea operatiunilor din Europa de Sud-Est, potrivit Kathimerini. Astfel, NBG se va retrage din România, Bulgaria, Serbia, Macedonia si Albania.

Potrivit Sofokleous10, în rândul autoritatilor europene exista doua puncte de vedere referitor la operatiunile bancilor elene din afara Greciei. Astfel, în timp ce Directia Generala Concurenta a Comisiei Europene cere vânzarea operatiunilor externe, în cadrul Fondului European pentru Stabilitate, care a furnizat banii pentru recapitalizarea sistemului bancar elen, sunt analizate doua variante.

O prima varianta presupune vânzarea, în linie cu Directia Generala Concurenta, în timp ce o a doua optiune luata în calcul prevede ca bancile elene sa-si pastreze doar unele subsidiare din afara tarii. Marius Oncu, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie