Varujan Vosganian si-a anuntat demisia din functia de ministru al Economiei
Varujan Vosganian si-a anuntat, luni, demisia din functia de ministru al Economiei. El a facut acest anunt dupa ce a iesit din cabinetul presedintelui Senatului, Crin Antonescu, unde a avut loc o sedinta a liderilor PNL la care au participat si premierul Victor Ponta si liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu.
„În urma declaratiei pe care am facut-o în plenul Senatului, am avut întâlnire cu liderii USL si am explicat din nou care este motivatia declaratiei mele si, în acelasi timp, pentru a înlatura orice posibila ambiguitate, orice posibila controversa privind activitatea Guvernului, am explicat de ce este utila prezentarea demisiei mele de onoare din functia de ministru al Economiei. Aceasta, în contextul în care, pe de o parte, votul din Senat a dovedit nevinovatia mea si, în plus, a aratat încrederea de care ma bucur în rândul clasei politice, iar, pe de alta parte, mostenirea pe care o las în Ministerul Economiei, în care mai toate dosarele grele sunt aproape de scadenta, cred ca este o confirmare a faptului ca mi-am facut datoria la Ministerul Economiei”, a spus Vosganian.
„Eu, daca am prezentat demisia, eu am prezentat-o, nu am cerut acceptul pentru ea, am prezentat demisia”, a mai spus Varujan Vosganian.
Demisia lui Varujan Vosganian din functia de ministru a venit la scurt timp dupa votul dat în Senat de respingere a solicitarii procurorului general al Parchetului ICCJ privind începerea urmaririi penale împotriva sa.
Vosganian ramâne însa senator, iar demisia sa din functia de ministru nu are vreo consecinta asupra solicitarii respinse de Senat.Ioana Câmpean, mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!