Ministrul Finantelor sustine ca Romania va trebui sa pregateasca rapid transpunerea pachetului de reforma a legislatiei in materie de achizitii publice
România va trebui sa pregateasca rapid transpunerea pachetul de reforma a legislatiei în materie de achizitii publice, iar apoi sa regândeasca arhitectura sistemului legislativ national si a celui institutional, a declarat, vineri, Daniel Chitoiu, viceprim-ministru si ministru al Finantelor Publice, în timpul convorbirilor pe care le-a avut cu comisarul european pentru Piata Interna si Servicii, Michel Barnier.
În cadrul discutiilor, ministrul Finantelor Publice a aratat ca România apreciaza activitatea Comisiei în directia integrarii sectorului de servicii din întreaga UE, accentuând ca este nevoie de o abordare integrata pentru ca sectorul serviciilor sa-si maximizeze potentialul, precizeaza un comunicat al Ministerului Finantelor Publice (MFP), remis AGERPRES.
În privinta Uniunii Bancare, Daniel Chitoiu a evidentiat ca România are o abordare constructiva si ca este nevoie de deschidere si spre zona non-euro prin luarea unor decizii.
Demnitarul/oficialul? româna a apreciat, în deschiderea discutiilor, sprijinul constant si implicat al Comisiei Europene în privinta îndeplinirii angajamentelor care îi revin României în atingerea obiectivelor pietei unice. De asemenea, a subliniat faptul ca piata unica, unul dintre cele mai importante avantaje competitive de care Europa dispune în acest moment, necesita o consolidare accentuata si a salutat eforturile Comisiei în acest sens.
Vineri, Daniel Chitoiu, viceprim-ministru, ministrul Finantelor Publice s-a întâlnit cu Michel Barnier, comisarul european pentru Piata Interna si Servicii. În cadrul întrevederii au fost abordate teme de actualitate legate de piata unica, sectorul serviciilor, Uniunea Bancara si achizitiile publice.(AS-autor: Daniel Cocoru, editor: Mariana Nica), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!