Desfasurarea medierii

 

Pentru a apela la mediere este necesara cunoasterea procedurii în sine de catre parti. Explicarea principiile medierii, efectelor acesteia si a regulile aplicabile ii revine mediatorului.

mediereAnterior semnarii contratului de mediere, mediatorul va explica, în termeni clari, drepturile pe care partile implicate într-un conflict le au în timpul medierii, va explica acestora rolul sau de facilitator în cadrul acestei proceduri voluntare, le va prezenta procedura desfasurarii sedintei de mediere, avantajele medierii si costurile pe care le implica.

De obicei, medierea are loc la sediul biroului mediatorului. Medierea poate avea loc doar dupa semnarea contractului de mediere intre mediator si partile care urmeaza a fi mediate. Dupa semnarea contractului, se va stabili, prin acordul partilor, data si ora începerii sedintei de mediere, iar mediatorul va stabili locul desfasurarii medierii.

Obligatia mediatorului este una de diligenta si nu una de rezultat. Onorariul mediatorului se suporta în cote egale de catre parti daca acestea nu convin altfel.

Spatiul în care are loc medierea trebuie sa fie apt pentru mediere (linistit, primitor, intim, neutru). Mobilierul trebuie sa fie adecvat, obligatorie fiind prezenta unei mese si un numar suficient de scaune.

Medierea se bazeaza pe cooperarea partilor si utilizarea, de catre mediator, a unor metode si tehnici specifice, bazate pe comunicare si negociere. Metodele si tehnicile utilizate de catre mediator trebuie sa serveasca exclusiv intereselor legitime si obiectivelor urmarite de partile aflate în conflict. Mediatorul nu poate impune partilor o solutie cu privire la conflictul supus medierii.

Sedinta de mediere se desfasoara într-o sesiune comuna iar daca mediatorul considera ca este cazul pot avea loc una sau mai multe sesiuni separate cu partile. De asemenea, pot avea loc una sau mai multe sedinte de mediere, în functie de complexitatea conflictului.

Partile aflate în conflict au dreptul sa fie asistate de avocat sau de alte persoane, în conditiile stabilite de comun acord. În cursul medierii partile pot fi reprezentate de alte persoane, care pot face acte de dispozitie, în conditiile legii.

Sustinerile facute pe parcursul medierii de catre partile aflate în conflict, de persoanele care le însotesc, precum si de catre mediator au caracter confidential fata de terti si nu pot fi folosite ca probe în cadrul unei proceduri judiciare sau arbitrale, cu exceptia cazului în care partile convin altfel ori legea prevede contrariul. Mediatorul va atrage atentia persoanelor care participa la mediere asupra obligatiei de pastrare a confidentialitatii si le va putea solicita semnarea unui acord de confidentialitate.

Daca, pe parcursul medierii, apare o situatie de natura sa afecteze scopul acesteia, neutralitatea sau impartialitatea mediatorului, acesta este obligat sa o aduca la cunostinta partilor, care vor decide asupra mentinerii sau denuntarii contractului de mediere. Mediatorul are dreptul sa se abtina si sa închida procedura de mediere. În aceasta situatie mediatorul este obligat sa restituie onorariul proportional cu etapele de mediere neparcurse sau, dupa caz, sa asigure continuarea procedurii de mediere, în conditiile stabilite prin contractul de mediere.

În cazul în care conflictul supus medierii prezinta aspecte dificile sau controversate de natura juridica ori din orice alt domeniu specializat, mediatorul, cu acordul partilor, poate sa solicite punctul de vedere al unui specialist din domeniul respectiv. Atunci când solicita punctul de vedere al unui specialist din afara biroului sau, mediatorul va evidentia doar problemele controversate, fara a dezvalui identitatea partilor.

Procedura de mediere se închide, dupa caz:

–   prin încheierea unei întelegeri între parti în urma solutionarii conflictului;

–   prin constatarea de catre mediator a esuarii medierii;

–   prin depunerea contractului de mediere de catre una dintre parti.

Întelegerea la care au ajuns partile poate sa fie una totala sau una partiala.

Partile pot încheia un acord partial, care va statua acele dispozitii cu privire la care partile au ajuns la o întelegere. Ulterior, oricare dintre parti se poate adresa instantei judecatoresti competente sau unei instante arbitrale pentru solutionarea laturii conflictuale asupra careia partile nu s-au înteles.

La închiderea procedurii de mediere, în oricare dintre cazurile prevazute în lege, mediatorul va întocmi un proces-verbal care se semneaza de catre parti, personal sau prin reprezentant, si de mediator. Partile primesc câte un exemplar original al procesului-verbal.

Când partile aflate în conflict au ajuns la o întelegere, se redacteaza un acord care va cuprinde toate clauzele consimtite de acestea si care are valoarea unui înscris sub semnatura privata. Întelegerea partilor nu trebuie sa cuprinda prevederi care aduc atingere legii si ordinii publice. Întelegerea partilor poate fi afectata, în conditiile legii, de termene si conditii.

Citeste mai departe pe medierea.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie