Autoritatea Nationala de Reglementare în domeniul Energiei doreste reducerea taxei de cogenerare cu 10% de la 1 ianuarie si cu 35% de la 1 iunie

 

Autoritatea Nationala de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a propus Guvernului reducerea cu 10% a bonusului de cogenerare de înalta eficienta de la 1 ianuarie si cu 35% de la 1 iunie 2014, a declarat joi, pentru AGERPRES, Niculae Havrilet, presedintele ANRE.

ANRE‘ANRE a facut o analiza pentru a vedea daca exista o supracompensare a celor care primesc bonusuri în cogenerare de înalta eficienta. Am constatat ca exista o astfel de supracompensare, prin urmare am propus Guvernului reducerea de la 1 ianuarie cu 10% a acestor bonusuri si de la 1 iunie cu 35%. Reducerea va fi aplicata pentru toti producatorii de energie, nu doar pentru unii dintre ei’, a spus Havrilet.

Potrivit acestuia, reducerea bonusurilor va duce la micsorarea cu 0,5% a facturii finale într-o prima faza, urmând ca, de la 1 iunie, factura sa se reduca cu alte 2-3% în urma acestei masuri.

‘Nu este nevoie sa notificam Comisia Europeana pentru a lua aceasta masura, întrucât este vorba de reducerea acestor bonusuri, nu de cresterea lor. Urmeaza ca Executivul sa aprobe o hotarâre prin care legislatia actuala va fi modificata’, a completat seful ANRE.

Contributia pentru cogenerarea de înalta eficienta a fost introdusa la 1 aprilie 2011 si este în prezent de 23,1 lei pe MWh. Taxa este platita de toti consumatorii de energie si este evidentiata separat pe factura de electricitate. Banii astfel obtinuti sunt primiti drept bonus de catre producatorii de energie în cogenerare (energie electrica si termica simultan) care au o eficienta de peste 70% a instalatiilor, pentru a stimula investitiile în modernizarea echipamentelor.

În luna aprilie, vicepresedintele ANRE, Emil Calota, declara ca institutia pe care o reprezinta analizeaza daca acordarea acestor bonusuri este justificata în functie de costurile de productie ale fiecarei centrale.

‘Vom analiza în ce situatii este vorba de supracompensare, iar pentru acei producatori bonusul va fi redus. Efectele vor putea fi resimtite de la 1 ianuarie 2014, iar factura finala ar putea sa scada’, a spus vicepresedintele ANRE.(AS – autor: Florentina Cioaca, editor: Nicoleta Gherasi), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie