Strategia industriei de securitate si legea privind rezervele de titei, discutate marti de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii

 

CSAT se reuneste, marti, în sedinta, având pe ordinea de zi strategia industriei nationale de securitate si proiectul de lege privind constituirea si mentinerea unui nivel minim de rezerve de titei si de produse petroliere.

consiliul suprem de aparare a tarii, CSATO sedinta a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT), condusa de presedintele Basescu va avea loc marti, începând cu ora 15.00, la Palatul Cotroceni, informeaza Presedintia.

„Pe ordinea de zi a sedintei CSAT sunt incluse si urmatoarele subiecte: strategia industriei nationale de securitate; proiectul de lege privind constituirea si mentinerea unui nivel minim de rezerve de titei si de produse petroliere”, se arata într-un comunicat al Presedintiei.

Sursa mentionata precizeaza ca pe timpul sedintei vor fi abordate si alte subiecte de interes pentru securitatea nationala.

Premierul Ponta a declarat recent ca relatia institutionala Guvern-Presedintie functioneaza, dând ca exemplu faptul ca el va participa, pe 1 octombrie, la sedinta CSAT.

Presedintele Comisiei pentru Rosia Montana, Darius Vâlcov, a declarat, luni, ca ministrul Economiei, Varujan Vosganian, nu va fi prezent marti la audierile din cadrul comisiei pentru ca va participa la sedinta CSAT, el informând comisia asupra absentei sale.

Presedintele îndeplineste functia de presedinte al CSAT, iar primul-ministru pe cea de vicepresedinte al Consiliului. Membrii Consiliului Suprem de Aparare a Tarii sunt: ministrul apararii nationale, ministrul de interne, ministrul afacerilor externe, ministrul justitiei, ministrul industriei si resurselor, ministrul finantelor publice, directorul Serviciului Român de Informatii, directorul Serviciului de Informatii Externe, seful Statului Major General si consilierul prezidential pentru securitate nationala. Secretarul Consiliului Suprem de Aparare a Tarii este numit de Presedintele României si are rang de consilier de stat în cadrul Administratiei Prezidentiale. Cristian Fierbinteanu, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie