Criteriile pe baza carora IMM-urile pot obtine finantare au fost schimbate

 

Guvernul renunta la varianta „primul venit – primul servit” si propune ca înscrierile pentru ajutorul de minimis sa se desfasoare pe o perioada de 10 zile. Au aparut si reguli noi. De implementarea schemei va raspunde Departamentul pentru IMM-uri condus de Maria Grapini (PC).

IMMMinisterul de Finante nu se va mai ocupa de acordarea ajutorului de minimis pentru IMM-uri. De modul în care vor fi acordate aceste fonduri nerambursabile de la bugetul de stat va raspunde Departamentul pentru IMM-uri, mediul de afaceri si turism. Departamentul este condus de ministrul delegat Maria Grapini, în subordinea Ministerului Economiei. Schimbarea este una importanta, daca tinem cont de faptul ca pâna acum Finantele au administrat si monitorizat schemele de ajutor de stat.

Decizia a fost luata ca urmare a discutiilor derulate cu reprezenantii mediului de afaceri si cu cei ai MFP, se explica într-un proiect de hotarâre de guvern, aflat în dezbatere publica. Mutarea vine dupa ce, la sfârsitul lunii august, la înregistrarea on-line a cererilor de acordare a ajutorului de minimis au aparut mai multe probleme, inclusiv acuzatii de blat din partea firmelor care doreau sa obtina bani de la stat. Întreaga procedura a fost anulata, cu promisiunea ca va fi reluata la o data ulterioara.

Apar noi reguli pentru obtinerea finantarii

Guvernul are în vedere si alte schimbari, inclusiv în ceea ce priveste valoarea maxima a ajutorului de minimis ce poate fi acordat. „Ajutorul de minimis se acorda IMM-urilor, prin alocari de la bugetul de stat, din bugetul Departamentului pentru IMM-uri, mediul de afaceri si turism, sub forma de sume nerambursabile, în procent de 90% din valoarea totala a cheltuielilor eligibile aprobate spre finantare, pe o perioada de 2 ani consecutivi, în limita echivalentului în lei a valorii maxime de 1000.000 euro”, se precizeaza în proiectul de hotarâre amintit. Pâna acum, ajutorul nerambursabil era de pâna la 200.000 de euro, cu 100% din cheltuielile eligibile. Numarul estimat de IMM-uri beneficiare creste astfel de la 1.000 la 1.111.

Pentru a beneficia de ajutorul de minimis întreprinderea solicitanta trebuie sa obtina acordul pentru finantare din partea Oficiului Teritorial pentru IMM-uri si Cooperatie (OTIMMC), din raza teritoriala în care se afla sediul social al întreprinderii solicitante, nu din partea Ministerului de Finante, ca pâna acum.

De altfel, tot OTIMMC verifica, la sediul întreprinderilor beneficiare de ajutor de minimis, veridicitatea si conformitatea documentelor aferente cheltuielilor eligibile efetuate de întreprinderi în cadrul schemei de finantare.

Au fost eliminate mai multe criterii, inclusiv cel privind locurile de munca

Beneficiarii ajutorului de minimis trebuie sa îndeplineasca cumulativ mai multe conditii pentru a putea obtine finantarea de la bugetul de stat. Una dintre aceste conditii a fost abrogata. Mai exact, prevederea potrivit careia beneficiarii „prezinta un studiu tehnico-economic din care rezulta viabilitatea proiectului de investitii si eficienta economica a întreprinderii solicitante în urmatorii trei ani de la finalizarea investitiei”.

De asemenea a fost eliminata obligativitatea ca firma sa mentina 5-7 locuri de munca pe o perioada de 3 ani de la finalizarea investitiei. Se precizeaza doar ca beneficiarul trebuie sa creeze pâna la finalizarea investitiei si sa mentina minim 3 ani de la finalizarea unvestitiei „locurile de munca pentru persoane care nu au avut contract individual de munca în ultimele 3 luni”.

Înscrierea se va face în termen de 10 zile, pe un site nou

În vederea înscrierii pentru obtinerea finantarii nerambursabile, fiecare solicitant trebuie sa se înregistreze pe site-ul www.aippimm.ro. Dupa înregistrate, solicitantul va compelta si transmite on-line formularul de înscriere începând cu ora 10.00 a primei zile de înscriere, timp de zece zile de la demararea înscrierii, pâna la ora 20.00 a ultimei zi de înscriere, cu posibilitatea de prelungire a termenului.

Calculul punctajului se face în mod automat si transparent dupa completarea formularului de înscriere, punctajul minim acceptat de principiu la finantare fiind de 60 de punct din maxim 100 de puncte posibile. Georgeta Filip, cotidianul.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie