Beneficiarii de fonduri europene prin POS Mediu, pot solicita banii din corectiile financiare

 

Beneficiarii de fonduri europene prin Programul operational sectorial Mediu (POS Mediu) pot solicita banii pentru abaterile constatate in cadrul acestor proiecte. Sumele le plateste statul, iar procedura de plata a acestor corectii a fost reglementata printr-un act normativ care a intrat recent in vigoare.

logo-posmediuPrin Ordinul Ministerului Mediului si Schimbarilor Climatice nr. 2.112/2013 s-au aprobat, recent, Normele de aplicare a Ordonantei Guvernului nr. 15/2013 privind reglementarea unor masuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corectiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislatia din domeniul achizitiilor publice pentru Programul operational sectorial Mediu 2007-2013. Aceste norme au fost publicate in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 594 din 23 septembrie 2013.

Beneficiarii fondurilor POS Mediu carora li se aplica aceste norme sunt institutiile publice locale si operatorii regionali.

Printre corectiile acceptate sunt creantele bugetare si accesoriile acestora

Conform OG nr. 15/2013, sunt suportate de la bugetul de stat urmatoarele corectiile financiare:

  • creantele bugetare rezultate din corectiile financiare si sumele de recuperat rezultate in urma stabilirii corectiilor,
  • sumele rezultate sau care vor rezulta din reducerile procentuale,
  • sumele recuperate atat in cazul proiectelor finalizate care sunt contestate sau in litigiu, precum si in cazul proiectelor aflate in implementare, la data de 10 august 2013.

Aceste corectiile financiare se aplica numai in cazul contractelor de achizitie publica:

  • a caror procedura de atribuire a fost initiata inainte de 10 iunie 2011 de beneficiari, care a facut obiectul verificarii Unitatii pentru coordonarea si verificarea achizitiilor publice (UCVAP)/compartimentelor de verificare a achizitiilor publice (CVAP) si pentru care nu exista un aviz consultativ emis de acestea;
  • a caror procedura de atribuire a fost initiata in perioada 10 iunie 2011 – 1 octombrie 2011, care a facut obiectul verificarii UCVAP/CVAP si pentru care a fost inscrisa opinia “fara observatii” de catre acestea;
  • a caror procedura de atribuire a fost initiata incepand cu data de 1 octombrie 2011, pentru care documentatia de atribuire a fost evaluata si aprobata de ANRMAP in conformitate cu atributiile sale.

Atentie! Bugetul de stat nu suporta urmatoarele corectiile financiare pentru contractele finantate din fonduri europene prin POS Mediu:

  • asupra carora au fost formulate sesizari catre Agentia Nationala de Integritate (ANI), Departamentul pentru Lupta Antifrauda (DLAF) si/sau organele de urmarire penala pentru suspiciune de frauda, tentativa de frauda sau conflict de interese, pentru care instantele judecatoresti, prin hotarari definitive, au stabilit savarsirea unei fapte penale;
  • asupra carora au fost formulate sesizari catre ANI, DLAF si/sau organele de urmarire penala pentru suspiciune de frauda, tentativa de frauda sau conflict de interese pana in momentul solutionarii definitive de catre organele competente, carora le-a fost inaintata sesizarea sau pana la solutionarea definitiva a cauzei de catre instantele judecatoresti, prin care se stabileste inexistenta unei fapte penale;
  • in situatia in care corectiile financiare si/sau creantele bugetare stabilite prin note de constatare a neregulilor si de stabilire a corectiilor financiare, precum si sumele rezultate din aplicarea reducerilor procentuale au fost mentinute de instantele judecatoresti in sarcina beneficiarilor prin hotarari definitive.

Etapele de obtinere a corectiilor financiare

Solicitarile se depun de catre beneficiari la registratura Autoritatii de management a Programului operational sectorial Mediu (AM POS Mediu) si vor fi inaintate spre analiza Directiei autorizare si plati.

Pentru a verifica si a certifica solicitarile beneficiarilor, aceasta Directie solicita Compartimentului juridic si investigare nereguli confirmarea ca beneficiarul nu solicita sume ale caror tip nu se suporta prin corectiile financiare pentru POS Mediu. De asemenea, Compartimentul juridic va verifica valoarea debitelor inregistrate in Registrul debitorilor POS Mediu si va stabili valoarea debitelor constituite pentru fiecare solicitare de plata transmisa de beneficiari si valoarea debitelor recuperate.

Daca dupa analiza se constata ca beneficiarul se incadreaza in prevederile legale, Directia autorizare si plati intocmeste o nota pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corectiilor financiare, nota pe care o supune aprobarii conducerii AM POS Mediu.

In baza notei, aprobata de conducerea AM POS Mediu, se intocmeste o nota catre ordonatorul principal de credite prin care se dispune una dintre urmatoarele masuri:

  • incetarea executarii creantelor bugetare, si, dupa caz, a accesoriilor acestora, pentru care s-a inceput procedura de recuperare, precum si comunicarea acesteia catre organele fiscale competente,
  • AM POS Mediu solicite organelor fiscale competente restituirea in conturile de recuperare debite ale acesteia a sumelor recuperate de la beneficiari si netransferate pana la data primirii comunicarii de incetare a executarii creantelor bugetare
  • stingerea debitelor aferente beneficiarilor de plata catre beneficiar a sumelor recuperate deja de catre AM POS Mediu.

Dupa aprobarea notei de catre ordonatorul principal de credite, masurile dispuse se comunica beneficiarului. O copie a notei transmise beneficiarului se ataseaza la dosarul solicitarii privind suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corectiilor financiare si a accesoriilor acestora

Atentie! Daca AM POS Mediu constata ca beneficiarul nu se incadreaza in normele OU 15/2013, ii comunica printr-o nota acestuia, nota pe care o poate contesta in termen de zece zile de la comunicare. Contestatia se depune la registratura AM POS Mediu si se solutioneaza in termen de 30 zile de la inregistrare.

Cum se platesc banii

Potrivit  normelor de aplicare, dupa ce se aproba plata si se depune toata documentatia, Directia autorizare si plati transfera banii in urmatoarea ordine:

  • efectueaza plata catre beneficiar a sumelor reprezentand reduceri procentuale/corectii financiare aplicate si a debitelor retinute sau transferate prin plata voluntara;
  • in cazul corectiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislatia din domeniul achizitiilor publice, aflate sub investigare, Compartimentul juridic si investigare nereguli solicita beneficiarilor copii de pe documentele detinute care sa ateste incadrarea si analizeaza daca beneficiarul se incadreaza in OG 15/2013;
  • in situatia in care beneficiarul se incadreaza in OG 15/2013, se mentioneaza ca sumele rezultate din aplicarea corectiilor, reprezentand creante bugetare, se recupereaza de autoritatile cu competente in gestionarea fondurilor europene in conturile programelor europene respective si/sau in conturile de la bugetul de stat aferente acestora;
  • nota de constatare a neregulilor si de stabilire a corectiilor financiare, aprobata de conducerea AM POS Mediu, se transmite de catre Compartimentul juridic si investigare nereguli la Directia autorizare si plati.

De asemenea, pentru dobanda nerecuperata, beneficiarii nu vor mai fi considerati debitori, cu exceptia dobanzii aferente Fondului European de Dezvoltare Regionala/Fondului de coeziune (FEDR/FC).

Pe langa fondurile pentru mediu, statul plateste beneficiarilor de fonduri europene banii pentru corectiile financiare aplicate pentru abaterile constatate in proiectele finantate prin Programul Operational Regional (POR). Normele de aplicare pentru aceste corectii au fost publicate la inceputul lunii septembrie. Alina Botezatu, avocatnet.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie