Google si-a modificat logoul pentru a sarbatori 100 de ani de la nasterea cantaretei Maria Tanase

 

Google si-a modificat, miercuri, logoul pentru a o sarbatori pe Maria Tanase, la împlinirea a 100 de ani de la nasterea celebrei cântarete române.

maria tanase logo googleNoul logo al Google o prezinta pe Maria Tanase în timp ce cânta. Totodata, în noul logo, prima litera din cuvântul „Google” este înlocuit cu chipul cântaretei române desenat, în timp ce prima litera „o” este înlocuita cu un microfon la care artista interpreteaza un cântec.

Google îsi schimba logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

Motorul de cautare Google alege rar sa omagieze o personalitate din România, modificându-si logoul în acest sens. În galeria logourilor dedicate României în ultimii ani s-au numarat Constantin Brâncusi, George Enescu, I.L. Caragiale, Sergiu Celibidache, Martisorul si Ziua Nationala a României.

Maria Tanase s-a nascut la Bucuresti, pe 25 septembrie 1913. Si-a facut debutul artistic pe scena teatrului de revista Carabus, condus de celebrul actor Constantin Tanase, în 1934. Aici a cântat, mai întâi într-un grup vocal, piese scrise de Nicolae Kiritescu, pe muzica compusa de Gherase Dendrino, Petre Andreescu si Elly Roman. A fost remarcata apoi de folcloristul Harry Brauner. Acesta a prezentat-o marelui muzicolog Constantin Brailoiu, întemeietorul Arhivei Internationale de Folclor de la Geneva. El este cel care a sfatuit-o sa-si formeze repertoriul muzical pornind direct de la izvoare. Dramaturgul Tudor Musatescu a îndrumat-o sa înregistreze cântece din repertoriul propriu, în special din zona Olteniei, de unde era originar tatal sau. Cariera sa propriu-zisa a început în anul 1938, când a prezentat un program de piese folclorice într-o emisiune radiofonica.

Marele istoric Nicolae Iorga a invitat-o sa cânte la închiderea cursurilor de vara de la Valenii de Munte, în septembrie 1938. Acesta a numit-o „pasarea maiastra”. În urma unei audiente la Hanul Ancutei, din al carei juriu faceau parte nume celebre ca Constantin Brailoiu, Mihail Jora, arhitectul George Cantacuzino, Maria Tanase, acompaniata de maestrul Grigoras Dinicu, a fost aleasa în unanimitate sa reprezinte cântecul popular românesc pe continentul american, la Expozitia Internationala de la New York (1939). Astfel, a cântat în fata presedintelui american H. Hoover, a lui André Gide, Yehudi Menuhin, Constantin Brâncusi si George Enescu.

În octombrie 1940, cu ocazia unui turneu în Turcia, a fost desemnata cetatean de onoare al acestei tari. În perioada razboiului, alaturi de nume celebre ca George Vraca, dirijorul Ionel Perlea, a participat la spectacole pentru raniti, în spitale. În decembrie 1943, cu ocazia sarbatorilor de Craciun, a fost invitata sa cânte în fata suveranilor Mihai I si Regina mama, Elena, a maresalului Ion Antonescu si a membrilor Guvernului român.

Între 1953 si 1961 a înregistrat nu mai putin de 24 de albume, din care patru în limba franceza. A încetat din viata la Bucuresti, pe 22 iunie 1963, la numai 50 de ani, fiind condusa pe ultimul drum de mii de oameni. Madalina Cerban, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie