Actiunile Bancii Comerciale Carpatica au urcat cu peste 6%
Actiunile Bancii Comerciale Carpatica (BCC) au urcat cu peste 6% în prima parte a sedintei de luni si au atins cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, într-o piata care a revenit foarte usor pe verde spre mijlocul zilei si unde lichiditatea abia a ajuns la 3,5 milioane lei.
Piata a scazut cu 0,44% în primele minute de tranzactionare, însa dupa ora 11:30 a revenit foarte usor pe verde. Astfel, la mijlocul sedintei indicele general al Bursei, BET-C, se plasa cu 0,16% peste închiderea de vineri.
Fluctuatiile usoare au venit în cadrul unor transferuri cu volume foarte reduse în cazul celor mai multe actiuni. Rulaje de peste 100.000 de lei au înregistrat actiuni emise de doar 7 din cele 80 de companii listate pe primele trei categorii si la sectiunea titlurilor internationale.
Titlurile Bancii Comerciale Carpatica (BCC) au urcat cu 6,28%, la 0,0677 lei, mentinându-se pe linia ascendenta din precedentele doua sedinte, când au urcat cu peste 9%. Astfel, actiunile bancii sunt tranzactionate la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani.
Evolutia de luni a venit pe un rulaj de 256.000 de lei, rezultat din 191 de transferuri.
Fata de închiderea de miercuri, capitalizarea bursiera a bancii a crescut cu 29 milioane lei (6,6 milioane de euro), la 213 milioane de lei (47,6 milioane de euro).
În conditiile în care banca nu a facut niciun anunt care sa determine cresterea pretului din ultimele sedinte, brokerii cred ca cresterea este amplificata de volumele reduse de tranzactionare din piata, iar fluctuatiile pretului au atras mai multi investitori speculativi.
La ora 13:00, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era în crestere cu 0,16%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,37% peste închiderea de vineri.
Pe de alta parte, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, a scazut cu 0,47%. Actiunile a patru dintre SIF-uri au coborât cu 0,24% – 1,19%, iar titlurile FP au scazut cu 0,28%.
La mijlocul sedintei, indicele extins BET-XT a fost în stagnare, iar indicele extins BET-BK s-a situat cu 0,15% peste nivelul sedintei precedente.
Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni românesti în functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea (FP), iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste (EBS), SIF-urile si Fondul Proprietatea.
Lichiditatea pietei abia a ajuns la 3,5 milioane lei (783.000 de euro), suma cu 59% peste rulajul din perioada similara a sedintei precedente, de doar 2,2 milioane lei (507.000 de euro).
Actiunile Fondului Proprietatea au continuat sa fie cele mai lichide din piata, cu operatiuni de aproape 1,4 milioane lei, iar pretul a scazut cu 0,28%, la 0,7155 lei.
La mijlocul sedintei de la Bucuresti, bursa de la Paris era în crestere cu 0,1%, piata de la Frankfurt era în stagnare, iar bursa de la Londra era în scadere cu 0,2%. economica.net
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!