Preluarea actiunilor ProCredit Bank România, incheiata de ProCredit Holding
ProCredit Holding a încheiat cu succes preluarea actiunilor ProCredit Bank România, devenind actionar majoritar, au anuntat, duminica, reprezentanti ai bancii.
În urma acestui proces, International Projekt Consult GmbH (IPC) a ramas actionar minoritar la ProCredit Bank România.
Aceasta preluare de actiuni face parte dintr-o strategie de consolidare globala prin care ProCredit Holding, compania-mama germana a grupului ProCredit, a preluat pachetele minoritare de actiuni în toate bancile ProCredit, consolidând astfel baza de capital a grupului si optimizându-i fluxurile operationale. Începând cu anul 2012, grupul ProCredit este supravegheat la nivel consolidat de Autoritatea Federala de Supraveghere Financiara din Germania (BaFin), arata un comunicat al ProCredit, remis AGERPRES.
‘Scopul acestei actiuni este acela de a consolida grupul de banci ProCredit din întreaga lume având un management solid si determinat si baza stabila de capital a ProCredit Holding’. Aceasta consolidare globala a început acum mai bine de cinci ani, iar rezultatele noastre financiare foarte bune ne arata reusita acestui demers’, precizeaza Helen Alexander, membru în consiliul de administratie al ProCredit Holding.
La jumatatea anului 2013, grupul bancar ProCredit avea un portofoliu de credite în derulare de 4,3 miliarde de euro compus din aproximativ 514.000 credite. Dintre acestea, 92% sunt mai mici de 30.000 euro si au fost acordate întreprinderilor mici. Totodata, grupul are un portofoliu de depozite de peste 3,7 miliarde euro, în aproximativ 3,2 milioane de conturi.
„Prin aceasta achizitie de actiuni, ProCredit Holding a confirmat încrederea în stabilitatea bancii si si-a reafirmat angajamentul pe termen lung pe care si l-a asumat fata de întreprinzatorii locali, respectiv acela de a le sustine dezvoltarea si de a avea o contributie semnificativa la cresterea economiei românesti. Ne propunem sa continuam în aceasta directie de dezvoltare a institutiei din România, pentru a deservi profesionist toate categoriile noastre de clienti—întreprinderi foarte mici, mici si mijlocii, companii cu activitate în agricultura si persoane fizice. Aceasta abordare este sustinuta la nivelul întregului grup international care are sediul în Germania, prin actionarul nostru, de acum majoritar, ProCredit Holding’, arata Ilinca Rosetti, director general al ProCredit Bank România.
ProCredit Bank România administreaza active în valoare de 240 milioane euro si un portofoliu de depozite atrase de la clienti de 192 milioane euro.
Grupul ProCredit este compus din 22 de institutii financiare—o banca în Germania, 11 institutii în Europa de Est, sapte în America Latina si trei în Africa. La mijlocul anului 2013, baza de capital propriu a grupului ProCredit era de 513 milioane euro, iar activele totalizau 5,8 miliarde euro.(AS-editor: George Andrei), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!