De ce sa apelam la mediere?
Despre profesia de mediator am auzit abia in vara asta. Nu stiam ca exista si la noi. Discret, oameni din diferite alte profesii s-au format, in ultimii ani, si ca mediatori, urmand cursuri de specialitate. Este vorba mai ales despre oameni care au „darul” comunicarii, al intermedierii, al corectitudinii, care ii pot asculta pe ceilalti si care ii pot ajuta in gasirea unei solutii, atunci cand vine vorba de un conflict. Fosti avocati, preoti, dar si medici sau oameni fara o meserie „cu pretentii” au ales sa devina (si) mediatori.
Aflu ca, in sfarsit, de curand, legea a fost schimbata in sensul ca, inainte de a apela la o instanta de judecata, esti obligat sa incerci rezolvarea conflictului prin mediere. Cand te duci la instanta trebuie sa arati ca ai incercat o impacare cu partea adversa in fata unui mediator. Cam asta si era scopul infiintari institutiei medierii: preluarea de pe „umerii” instantelor de judecata, supraaglomerate in Romania, a numeroaselor procese care ar putea fi rezolvate, pe cale amiabila, inainte de un proces.
Procesele de partaj, in cazul unui divort (da, acum se poate face si mai simplu, la notariat), conflictele minore, „de zi cu zi”, intre vecini, rude etc., dar si conflictele comerciale intre firme sau intre o firma si o persoana fizica pot fi rezolvate, mult mai simplu, prin apelarea la un mediator.
Mediatorul nu da solutii, el nu e un judecator. El face cu totul altceva: aduce impreuna cele doua parti implicate intr-un conflict (intr-un birou sau intr-un loc in care partile se simt mai confortabil, nu exista restrictii de locatie) si mediaza o intelegere, o impacare de comun acord.
La fel ca in cazul unui proces, si la mediere o persoana poate fi reprezentata de altcineva, de cineva in care are incredere, daca doreste asta. De exemplu atunci cand chiar nu vrea sa se intalneasca cu partea adversa.
Avantajul? Sunt mai multe.
In primul rand, din 2-3 intalniri (sau chiar din prima) se rezolva situatia. Deci economie de timp.
In al doilea rand, e mult mai ieftin. Exista doar o taxa, pe care o negociezi cu mediatorul, care in general e destul de mica, pentru ca e in functie de posibilitati si de complexitatea „cazului”. Nu ai costuri ca in cazul angajarii unui avocat, pe care trebuie sa-l platesti la cel putin trei infatisari in fata instantei, indiferent daca pierzi sau castigi procesul.
In al treilea rand, nu ai parte de stres, asa cum se intampla in cazul unui proces. Un proces care, in Romania, poate dura cu anii, implica multe infatisari, pregatirea cazului, confruntarea in fata instantei cu partea cealalta etc. Te mai invrajbeste si avocatul, de multe ori, care te convinge ca „trebuie sa obtii cat mai mult”.
Daca un conflict nu se poate rezolva prin mediere, se ajunge, intr-adevar, la proces. Totusi, dupa parerea mea, merita incercata si medierea, in aproape orice situatie, pentru ca nu ai ce pierde (in afara de o taxa, de cele mai multe ori modica). decoresque.blogspot.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!