Eugen Teodorovici: Doua institutii cheie din domeniul achizitiilor publice vor fi unificate

 

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat, vineri, ca este posibila unificarea Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (ANRMAP) cu Unitatea pentru Coordonarea si Verificarea Achizitiilor Publice (UCVAP), relateaza Agerpres.

eugen teodorovici“Avem astazi, totusi, prea multe institutii pentru ceea ce trebuie sa fie facut. Luam in considerare inclusiv sa unificam ANRMAP cu UCVAP, cum ar fi normal. Recunosc ca initiatorul ideii de a aduce UCVAP pe piata din Romania am fost chiar eu, in 2006, cand delegatia Comisiei Europene la Bucuresti isi incheia activitatea, in iunie. Dorinta si speranta mea la acea vreme a fost ca Romania sa aiba o structura care sa inlocuiasca delegatia CE la Bucuresti si sa vegheze asupra modului in care se fac achizitiile publice in Romania. Una a fost dorinta, alta a fost putinta”, a spus ministrul, in cadrul conferintei ‘Achizitiile publice in Romania’.

El a apreciat ca rolul acestei structuri s-a diluat putin si este posibil sa nu isi mai justifice prezenta.

“Sunt elemente care trebuie armonizate, trebuie schimbate si mai ales adaptate la situatia actuala. Daca vom porni pe acelasi sistem, foarte inchistat si foarte greoi, in ce inseamna achizitii publice, vom incepe urmatorul cadru financiar cu stangul”, a explicat Teodorovici.

El a mai afirmat ca in septembrie-octombrie trebuie definitivat cadrul legislativ, ministrul subliniind ca abordarea trebuie sa fie una foarte simpla, astfel incat in cazul in care directiva europeana in domeniu este clara, sa fie tradusa si transpusa la nivel national. hotnews.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie