Autoritatile vor un mecanism de stabilizare a pretului in oferta Romgaz

 

Autoritatile noastre sunt interesate si cum vor evolua actiunile Romgaz dupa oferta de listare, având în vedere ca statul ramâne actionar majoritar, astfel ca doresc sa includa si un mecanism de stabilizare a pretului.

romgaz platformaGabriel Dumitrascu, seful directiei Privatizare din Departamentul pentru Energie, ne-a spus ca listarea Romgaz va aduce, în premiera, si un mecanism de stabilizare. Acest mecanism presupune ca circa 15-20% din actiunile alocate ofertei sa fie încredintate unui broker, care le va tranzactiona în perioada imediat urmatoare listarii astfel încât fluctuatiile de pret ale actiunilor Romgaz sa nu fie foarte mari.

Goldman Sachs, intermediarul listarii Romgaz, va emite GDR-uri (global depositary receipts) special pentru producatorul de gaze detinut de stat, ne-a declarat Gabriel Dumitrascu, seful directiei Privatizare din Departamentul pentru Energie. Astfel, pretul certificatelor care vor fi tranzactionate pe bursa londoneza va varia strict în functie de pretul actiunilor si performanta Romgaz.

Oficialul Departamentului pentru Energie a declarat, ieri, într-o conferinta, ca investitorii români vor plasa circa 200-220 milioane euro în actiunile Romgaz. Autoritatile noastre sunt hotarâte sa structureze oferta Romgaz în actiuni listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) si GDR-uri la Londra, iar derularea acestei operatiuni va începe la finele lunii octombrie si se va încheia în noiembrie

Gabriel Dumitrascu a precizat: „Piata româneasca nu este dispusa sa plaseze foarte multi bani în Romgaz. Pre-marketingul ne-a aratat ca investitorii români vor plasa 200-220 milioane de euro în oferta Romgaz. Noi vrem sa vindem 15% din actiunile companiei, iar tinta este sa obtinem maxim 600 milioane de euro. Diferenta de bani trebuie atrasa de la investitorii straini”.

Principalul obiectiv al planului de administrare al Romgaz este stoparea scaderii productiei, iar daca nivelul productiei companiei de acum 10-12 de ani s-ar fi pastrat, importurile de gaze ar fi fost acum aproape de zero, apreciaza seful directiei Privatizare a Departamentului Energie.

Domnia sa a adaugat: „În cazul Romgaz, cu datorii aproape de zero, nu era nevoie o listare pe bursa pentru a atrage investitii. La Romgaz este nevoie de o crestere a performantei, iar listarea va forta managementul sa fie performant. Noi am tinut mortis ca în planul de administrare principalul obiectiv sa fie stoparea scaderii productiei. Prioritar pentru noi nu este sa cedam controlul în companiile energetice. Când aceste companiile vor performa asa cum ne dorim, atunci statul va deveni actionar minoritar”.

Romgaz Medias nu a descoperit niciun zacamânt nou de gaze, dar investeste în depozite de înmagazinare si în statii de uscare a gazelor, a declarat, la rândul sau, Corneliu Condrea, director în Departamentul pentru Energie.

Munca la stat nu este comoda, iar directorii risca tot timpul sesizari la DNA si Curtea de Conturi, a mai spus Gabriel Dumitrascu. În cazul multor societati de stat, cei cu responsabilitati în domeniul financiar au ramas la stadiul de mic contabil, a subliniat domnia sa, precizând: „Pe zona financiara, companiile de stat nu au oameni potriviti. O spun si analistii. Ai nostri au ramas în conceptul unei viziuni limitate si sunt captivi contabilitatii vechi. Este prima nevoie a companiilor de stat, la fel cum acestea au nevoie de juristi, specialisti pe probleme corporative. Este o problema generala a companiilor de stat”.

Oficialul Departamentului pentru energie a mai mentionat si ca, în cadrul selectiei managerilor profesionisti pentru companiile de stat, nu au aplicat întotdeauna cei mai buni. Alina Toma Vereha, bursa.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie