Ministrul Educatiei sustine ca noul regulament scolar va permite elevilor sa aduca tablete la clasa
Ministrul Educatiei, Remus Pricopie, a declarat, marti, ca noul regulament scolar, care este „aproape gata” si urmeaza sa fie pus în dezbatere publica, va permite elevilor sa aduca si sa foloseasca la clasa tablete.
Prezent la Scoala Superioara Comerciala „Nicolae Kretzulescu” din Capitala, pentru inaugurarea unui proiect de dotare informatica a unitatilor de învatamânt, Pricopie a mentionat si „ordinea corecta” a etapelor de digitalizare.
Ministrul a precizat, în acest context, ca primul pas este reprezentat de conectarea la internet a scolilor, urmat de dezvoltarea unor programe de „software educational”, respectiv manualele digitale, iar apoi, de pregatirea necesara care trebuie asigurata cadrelor didactice „înainte de a intra la clasa”, pentru care se vor folosi fonduri structurale.
„În primul rând, trebuie sa avem continuturile, apoi training-ul profesorilor si dupa aceea îti poti pune problema sa faci un pas mai departe. Daca am face anul acesta investitia (în echipamente – n.r.), presupunând ca am avea bani, multe dintre echipamente ar sta neutilizate”, a explicat ministrul Educatiei.
Potrivit lui Remus Pricopie, suma necesara pentru investitii în echipamente este estimata la peste o suta de milioane de euro.
„Anul viitor, când vor intra primele manuale digitale în clase, toate clasele I si a II-a vor avea la dispozitie un videoproiector si un calculator sau laptop si un ecran. Digitalizam întreaga clasa, adica toti copii vor avea în clasa pe banca tablete conectate la calculatorul profesorului”, a mai spus ministrul.
Pe de alta parte, în cadrul proiectului inaugurat marti si realizat de Ministerul Educatiei în parteneriat cu Samsung, un laborator de informatica de la Scoala Kretzulescu a fost reconditionat complet si dotat cu mobilier si echipamente performante, respectiv 31 de tablete Galaxy Note si tot atâtea tastaturi, doua laptopuri, un Smart TV si un eBoard 65.
În baza parteneriatului încheiat între minister si compania Samsung Electronics România, vor mai fi amenajate sali de clasa de tip „smart” în licee din Timisoara si Iasi. Roxana Alexe, mediafax.ro
1 comentariu
Domnule, rezolvati in primul rand cu naveta elevilor fiindca e jale. Ati parasit elevii din mediul rural.