Comisia de specialitate din cadrul MAI, ia in calcul posibilitatea reducerii amenzilor din proiectul Codului Rutier
Comisia de specialitate care se reuneste la nivelul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), pentru a discuta propunerile venite din partea cetatenilor si a institutiilor, cu privire la proiectul de modificare drastica a Codului Rutier, ia în discutie posibilitatea de a nuanta pedepsele dure anuntate initial pentru abaterile grave ale soferilor.
„Sunt luate în discutie solicitari privind gradualitatea în aplicarea sanctiunilor, în functie de gravitatea lor, si în functie de perseverenta în a gresi, în cazul recidivistilor. Se mai cere un echilibru între cuantumurile amenzilor. În acest moment, este un document în lucru, nu se poate spune ca s-a decis asa ceva. Comisia s-a întrunit si discuta pe masura ce vin opiniile cetatenilor si ale institutiilor, astfel ca documentul final sa fie unul echilibrat si eficient”, a declarat pentru gândul comisarul sef Costin Tatuc, directorul adjunct al Politiei Rutiere.
Documentul de modificare a Codului Rutier a fost pus în dezbatere publica pe 11 septembrie, pentru o perioada de 10 zile, urmând ca apoi sa primeasca avizele ministerelor. Proiectul prevede pedepse dure pentru soferii care comit abateri grave la volan – conducere sub influenta alcoolului, trecere pe rosu, depasirea vitezei legale cu peste 50 sau 60 de kilometri la ora.
Aceste pedepse pot ajunge pâna la suspendarea carnetului de conducere pe o perioada de 4 ani si amenzi de pâna la 3.600 de euro.
Ministrul de Interne Radu Stroe a declarat si el ca ia în calcul reducerea amenzilor propuse initial, însa spune ca pedepsele pentru abaterile grave vor ramâne dure.
„Amenzile sunt într-adevar prea mari, iar anumite fapte ce nu pot fi probate în fata instantei e greu sa le sanctionezi direct prin lege. Prin urmare, ne vom revizui punctul de vedere, dar fapte precum conducerea sub influenta alcoolului, depasirea vitezei, trecerea peste calea ferata, conducerea fara permis, toate aceste fapte vor ramâne foarte grav sanctionabile inclusiv cu amenzi. Proiectul va suferi modificari”, a declarat Radu Stroe, luni. Andrei Luca Popescu, gandul.info
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!