Sindicatul Chemex: Oprirea proiectului minier de la Rosia Montana anuleaza 500 de locuri de munca puse la dispozitie de catre investitor

 

Oprirea proiectului minier de la Rosia Montana anuleaza 500 de locuri de munca puse la dispozitie în localitate de catre investitor si alte zeci de posturi create de ALS România – laboratorul din Gura Rosiei care realizeaza analize fizico-chimice, cu precadere pentru industria miniera, atrag atentia, într-un comunicat de presa, remis, sâmbata, AGERPRES, reprezentantii Sindicatului Chemex.

rosia montana‘Stoparea proiectului minier de la Rosia Montana anuleaza automat 500 de locuri de munca create de RMGC /Rosia Montana Gold Corporation, n.r./ în Rosia Montana si zeci de locuri de munca create de ALS România, în laboratorul de la Gura Rosiei. Aceste cifre trebuie înmultite cu numarul membrilor familiilor implicate, la care sa adunam toti agentii economici afectati (direct sau indirect) si, în cele din urma, sa calculam si sumele enorme de bani pierdute de bugetele locale sau de stat. Abia atunci vom vedea adevaratele pierderi ale unui proiect de asemenea marime’, se arata în comunicatul citat.

Conform Sindicatului Chemex, proiectul de la Rosia Montana nu trebuie sa traiasca doar din declaratii TV si este nevoie ca factorii decidenti sa ia decizia care sa relanseze zona.

‘(…) Nu cred ca o familie care traieste din alocatiile copiilor sau din munca de zilier a protestat în strada pentru ca cei din Rosia Montana sa-si piarda locurile de munca. Stim, la rândul nostru, ce înseamna sa nu ai loc de munca, sa nu ai siguranta zilei de mâine. Nu putem trai doar din declaratii la TV sau din declaratiile de avere ale politicienilor. E inuman sa anulezi sansa la o viata mai buna a unei comunitati fara sa le creezi alte alternative de dezvoltare durabila socio-economica. Politicienii nostri ar trebui sa-si deranjeze costumele si sa coboare între oameni sa vada care este adevarata situatie si stare de spirit. Probabil e nevoie de o noua Mineriada pentru a putea relansa mineritul în România. Poate ca, abia atunci, Rosia Montana va fi ascultata’, sustin sidnicalistii Chemex.

Guvernul a adoptat, în data de 27 august 2013, proiectul de lege referitor la Rosia Montana.

Actul normativ prevede aprobarea unui acord în baza caruia actionarul majoritar al proiectul minier aurifer, Rosia Montana Gold Corporation /RMGC/, va transfera în etape cu titlu gratuit catre actionarul minoritar controlat de statul român o cota de 5,69% din capitalul social al companiei. Participatia indirecta a statului român urmeaza sa ajunga, astfel, la 25%. Redeventa miniera aplicabila proiectului minier va fi de 6% (fata de 4% în cazul celorlalte proiecte miniere) cu optiunea statului român de a solicita plata acesteia în natura.

De asemenea, investitorul se angajeaza sa întreprinda conservarea, amenajarea si revitalizarea patrimoniului cultural, sa  asigure protectia mediului si eliminarea poluarii istorice, sa contribuie la dezvoltarea economica si culturala durabila a comunitatii din Rosia Montana.

Textul adoptat de Guvern mai prevede declararea proiectului ca fiind de utilitate publica si de interes national deosebit, dar si mandatarea unor entitati publice sa aduca la îndeplinire unele masuri aferente exploatarii minereurilor auro-argentifere din perimetrul Rosia Montana.

Conform planului de afaceri al actionarului majoritar, implementarea si desfasurarea exploatarii minereurilor auro-argentifere vor duce la crearea a 2.300 locuri de munca în faza de constructie si 900 locuri de munca în faza de operare.

În 9 si 10 septembrie a.c., senatorii Comisiei juridice si cei ai Comisiei de administratie au dat un vot negativ, în unanimitate, proiectului de lege referitor la Rosia Montana. Ulterior, premierul Victor Ponta a afirmat ca, în cazul în care Parlamentul respinge proiectul de la Rosia Montana, licenta de exploatare nu se va pune în aplicare.(AS – editor: Daniel Badea), agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie