Twitter vrea sa intre pe Bursa
Reteaua de socializare Twitter a anuntat joi ca intentioneaza sa intre pe Bursa, într-un mesaj postat pe contul sau oficial @twitter.
„Am depus în mod confidential un formular S-1 la SEC”, „jandarmeria” americana a Bursei, „în vederea unei introduceri pe Bursa”, se arata în acest mesaj, urmat de altul: „Acum ne întoarcem la munca”.
De la introducerea pe bursa a Facebook, prima retea de socializare la nivel mondial, cea a Twitter, o retea lansata în 2006, este cea mai asteptata din lumea Internetului si noilor tehnologii.
Reteaua de socializare si-a pregatit în ultimele luni lansarea bursiera dotându-se cu capacitati pentru valorificarea site-ului. Astfel, ea a anuntat marti achizitionarea unei societati de publicitate pe telefoane mobile, MoPub, în contextul în care acest sector a devenit deja vital în competitia în domeniul Internetului.
Provocarea pentru Twitter va fi sa reuseasca lansarea bursiera, un domeniu în care Facebook s-a confruntat cu probleme grave, marcata de probleme tehnologice care au perturbat cotarea si care au antrenat litigii în lant. Valoarea actiunilor a scazut înca din prima zi de cotatie, în mai 2012, si a avut nevoie de peste un an sa recupereze.
Creatorul site-ului, Jack Dorsey, a avut ideea sa lanseze acest serviciu de mesagerie de maximum 140 de caractere, conceput initial pentru telefoane mobile, în timp ce lucra într-o firma de podcast-uri, Odeo, împreuna cu ceilalti doi cofondatori ai Twitter, Biz Stone si Evan Williams.
Twitter a fost lansat în martie 2006, iar de atunci a continuat sa creasca. Valentin Vidu, mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!