Caravana Medierii la Suceava

 

Sambata 14 septembrie 2013, incepand cu ora 11:30, in cadrul Kaufland Suceava, Caravana Medierii va desfasura cel de-al 30-lea eveniment lunar de promovare a acestei proceduri alternative de solutionare a disputelor.

caravana medieriiIn parteneriat cu Asociatia Mediatorilor Bucovina din Suceava – membru afiliat al Uniunii Centrelor de Mediere din Romania (U.C.M.R.), vor fi distribuite 500 de exemplare din revista “Medierea Tehnica si Arta” numarul 35/august 2013 continand articole scrise si de mediatorii suceveni, precum si alte materiale realizate de acestia pentru informarea publicului. Totodata, mediatorii prezenti vor raspunde la intrebarile despre procedura de informare asupra medierii, devenita obligatorie anterior recurgerii la instanta de judecata.

Proiectul “Caravana Medierii – Medierea Aproape de Tine!”, fondat de F.M.M.M. Romania si dezvoltat in parteneriat cu Uniunea Centrelor de Mediere din Romania (U.C.M.R.), se deruleaza in toata tara din iunie 2011, avand drept scop promovarea medierii ca metoda alternativa de rezolvare a disputelor. Caravana consta intr-o serie evenimente lunare de informare a publicului, prin distribuirea revistei “Medierea Tehnica si Arta”, precum si pliante, flyere, etc., publicul avand posibilitatea sa cunoasca personal mediatorii si sa se informeze direct de la acestia despre avantajele acestei proceduri, respectiv reducerea stresului, costurilor si timpului de rezolvare a disputelor, in conditii de deplina confidentialitate pentru parti.

Campania a cuprins si trei evenimente internationale speciale care au avut loc in Bruxelles (Belgia), in parteneriat cu Arthis – Maison Culturelle Belgo-Roumaine; in Kerkyra (Grecia), in parteneriat cu Hellenic Mediation&Arbitration Centre; si in Londra (Marea Britanie), in parteneriat cu The Slynn Foundation, in cadrul unei campanii adresate comunitatilor romane din diaspora, dar si schimbului de experienta cu organizatiile ADR locale.

Caravana va fi precedata, sambata 14 septembrie incepand cu ora 10,00, la Muzeul de Istorie “Stefan cel Mare”, de lansarea in Suceava a volumelor de specialitate “Ghidul Mediatorului Profesionist. Mediere si Conflict” (Mugur Mitroi, ed. rev. 2013) si “Medierea, o perspectiva psihologica asupra solutionarii conflictelor” (Raul Randolph, Freddie Strasser, traducere in limba romana din 2012).

Cartile, editate de FMMM Romania, sunt destinate atat profesionistilor in mediere, dar si oamenilor de afaceri, psihoterapeutilor, studentilor si persoanelor „casnice” in aceeasi masura – de fapt tuturor acelora care sunt implicati sau preocupati in mod obisnuit de conflict si rezolvarea lui.

Fondata la inceputul anului 2013, Asociatia Mediatorilor Bucovina din Suceava isi propune sa ajute sucevenii sa-si rezolve conflictele in afara salii de judecata, reducand costurile de bani, timp si stres, intr-un cadru confidential si profesionist.

Uniunea Centrelor de Mediere din Romania (U.C.M.R.) este federatia nationala infiintata in 2005 ce reuneste asociatii profesionale ale mediatorilor din fiecare judet al Romaniei. ucmro.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie